tam-tam definitie

TAM-TÁM s.n. 1. Instrument muzical de origine chinezească, compus dintr-un disc metalic care vibrează la loviturile unui ciocănel, producând un sunet din ce în ce mai puternic; gong. 2. Instrument muzical african asemănător tobei; muzica executată la un astfel de instrument. ♦ (Fig.) Zgomot mare, gălăgie, vacarm. [< fr. tam-tam]. substantiv neutrutamtam

TAM-TÁM s. n. 1. instrument muzical de percuție, asemănător gongului, dar mai mare și cu un timbru mai grav. 2. tobă de lemn de origine africană care produce două sunete de înălțimi diferite; muzica executată. 3. (fig.) zgomot mare; gălăgie, vacarm. ◊ (fig.) protest zgomotos. (< fr. tam-tam) substantiv neutrutamtam

*tam-tám interj. care arată sunetu unuĭ instrument muzical izbit (daĭra, tobă, chitară depărtată ș. a.). S. n., pl. urĭ. Un fel de talger muzical (în Extremu Orient) în care se izbește c´o măcĭucă moale. V. gong. substantiv neutrutamtam

TAM-TAM, tam-tamuri, s. n. 1. Instrument muzical de percuție alcătuit dintr-un disc concav de metal forjat, care, lovit cu un ciocănel de lemn căptușit cu postav, vibrează, producând sunete puternice; gong. 2. Instrument muzical african asemănător cu toba; muzică executată cu un astfel de instrument. ♦ Fig. Zgomot, mare, zarvă. – Din fr. tam-tam. substantiv neutrutamtam

tam-tam n. un fel de țimbală orientală ce produce prin lovire un sunet pătrunzător: răsunetul metalic al tam-tamului de bronz AL. substantiv neutrutamtam

tam-tám s. n., pl. tam-támuri substantiv neutrutam-tam

a face tam-tam (în jurul cuiva / a ceva etc.) expr. 1. a lăuda (pe cineva / pe ceva etc.). 2. a exagera importanța sau valoarea (cuiva / a ceva). substantiv neutruafacetamtam

radio tam-tam expr. (deț.) deținut bine informat în legătură cu evenimentele din penitenciar. substantiv neutruradiotamtam

a bate tam-tamul expr. a dezvălui lumii întregi un secret; a bârfi. substantiv neutruabatetamtamul