talc definitie

TALC s.n. Silicat hidratat de magneziu natural, unsuros, alb-verzui, folosit în industria farmaceutică, textilă etc. [< fr. talc, it. talco, germ. Talk < ar. talak]. substantiv neutrutalc

TALC s. n. silicat natural hidratat de magneziu, unsuros, alb-verzui, folosit în industria farmaceutică, textilă etc. (< fr. talc, germ. Talk) substantiv neutrutalc

talc s. n. substantiv neutrutalc

*talc n., pl. urĭ (fr. talc, ar. thalg). Min. Un silicat de magnezie anidru (H₂ Mg₃ Si₄ O₁₂) supt [!] forma unuĭ mineral alb orĭ verzuĭ unsuros, cu structură lamelară. Un fel de talc care, prefăcut în praf, se întrebuințează ca suliman. substantiv neutrutalc

talc n. substanță albicioasă, verzuie sau gălbuie, pentru fabricarea creioanelor colorate: talcul e un silicat de magnezie. substantiv neutrutalc

tâlc (pop.) s. n., pl. tấlcuri substantiv neutrutâlc

TALC s. n. Silicat natural hidratat de magneziu, de culoare albă-verzuie, unsuros și moale la pipăit, folosit în industria farmaceutică, textilă etc. – Din fr. talc. Cf. it. talco, germ. Talk. substantiv neutrutalc

tîlc (-curi), s. n. – 1. Interpretare. – 2. Comentariu, explicație. – 3. Semnificație, sens. Sl. tlŭkŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 49; Cihac, II, 400). – Der. tîlcovanie, s. f. (interpretare, exegeză), înv. din sl. tlŭkovanije; tîlcos, adj. (Basar., povestitor, care istorisește cu plăcere); tîlcui, vb. (a interpreta, a explica, a comenta; a traduce), din sl. tlŭkovati; tîlcuitor, s. m. (interpret; exeget). substantiv neutrutîlc

tîlc n., pl. urĭ (vsl. tlŭkŭ, interpretare). Vechĭ. Rar azĭ. Interpretare, explicarea înțelesuluĭ. Pildă, vorbă figurată: a vorbi în tîlcurĭ. Pop. Vorbă, taĭfas, taĭnă: babele s´aŭ pus la tîlc. Om cu tîlcurĭ, om adînc, greŭ de priceput dintr´o dată. substantiv neutrutîlc

tâlc n. 1. explicarea înțelesului mai profund al unui text, în special al sfintei Scripturi: Evanghelie cu tâlc; 2. pildă: vorbește numai în tâlcuri CR.; om cu tâlcuri, rafinat, șiret. [Slav. TLŬKŬ, interpretare]. substantiv neutrutâlc

TÂLC, tâlcuri, s. n. (Pop.) 1. Înțeles², sens, rost, semnificație, ◊ Loc. adv. Cu tâlc = cu subînțeles; cu rost, cu socoteală. ♦ Interpretare, explicație. 2. Glumă alegorică, fabulă, pildă. ◊ Expr. A vorbi în tâlcuri = a vorbi figurat, alegoric. – Din sl. tlŭkŭ. substantiv neutrutâlc