talábă s. f., g.-d. art. talábei; pl. talábe substantiv feminintalabă
TALÁBĂ, talabe, s. f. Grapă cu dinții dispuși înainte; tăvălug cu colți de oțel, cu care se sfărâmă bulgării după grăpat. – Et. nec. substantiv feminintalabă
talabă | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | talabă | talaba |
plural | talabe | talabele | |
genitiv-dativ | singular | talabe | talabei |
plural | talabe | talabelor |