talî́m n., pl. urĭ (turc. [d. ar.] talim, învățătură, exercițiŭ militar). Vechĭ. Deprindere, obiceĭ. Formalitate, temenea ceremonioasă. substantiv neutrutalîm
talím/talấm s. n., pl. talímuri/talấmuri substantiv neutrutalim
talâm n. închinăciune după moda orientală (v. temenea): făcând turcești talâmuri cât poate un Bulgar AL. [Turc. TALIM, exercițiu militar]. substantiv neutrutalâm
TALẤM s. n. v. talim. substantiv neutrutalâm
talâm | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | talâm | talâmul |
plural | talâmuri | talâmurile | |
genitiv-dativ | singular | talâm | talâmului |
plural | talâmuri | talâmurilor |