táĭnic, -ă adj. (vsl. taĭnikŭ, inițiat în taĭnele bisericiĭ). Misterios: vorbă taĭnică. Secret: loc taĭnic. Discret: om táĭnic. Subst. Om de încredere, știutor de secrete: taĭniciĭ casteluluĭ. Adv. A lucra taĭnic. adjectivtaĭnic
TÁINIC, -Ă, tainici, -ce, adj. 1. Plin de mister; misterios. 2. Neștiut, necunoscut, neînțeles de alții, secret. ♦ (Adverbial) Pe ascuns, pe furiș. ♦ Intim. 3. (Despre locuri) Ascuns, ferit. ♦ (Despre oameni) Retras, singuratic, izolat. 4. Discret, tăcut, închis. – Din sl. tajniku. adjectivtainic
tainic adjectiv | masculin | feminin | |||
nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
nominativ-acuzativ | singular | tainic | tainicul | tainică | tainica |
plural | tainici | tainicii | tainice | tainicele | |
genitiv-dativ | singular | tainic | tainicului | tainice | tainicei |
plural | tainici | tainicilor | tainice | tainicelor |