taingíŭ m. (turc. taĭinci). L. V. Cel care împarte tainu. Azĭ. Rar. Cel care primește tainu. substantiv masculintaingiŭ
taingiu substantiv masculin | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | taingiu | taingiul |
plural | taingii | taingiii | |
genitiv-dativ | singular | taingiu | taingiului |
plural | taingii | taingiilor |