taier definitie

táĭer, V. taler 2. substantiv neutrutaĭer

2) táler n., pl. e (d. germ. teller, pin mijlocirea unuĭ cuv. slav, ca nsl. taljer, rut. talir, taril. Ngr. taléri, d. it. tagliere [d. tagliare, a tăĭa], fund de tăĭat carne [de unde s´a dezvoltat înț. de „farfurie”, care poate fi și un simplu fund], de unde vine germ. teller. Pol. talerz, de unde vine mold. talger). Vest. Farfurie întinsă. Conținutu uneĭ farfuriĭ: un taler de colivă. Fig. Taler cu doŭă fețe, om ipogrit. Disc (de adunat baniĭ contribuitorilor, de umblat cu cheta): a umbla cu taleru, a fi îngropat cu taleru (adică „cu discu, pin [!] chetă publică”). Disc, terezie tas (de balanță). Disc supțire [!] de alamă care se izbește de alt disc ca să sune în fanfară (chinval). – În Ban. Olt. Serbia táĭer (ung. tányer). V. bild. substantiv neutrutaler

táier/tăiér (reg.) s. n., pl. táiere/tăiére substantiv neutrutaier

TÁIER, taiere, s. n. (Reg.) Taler, farfurie, întinsă, blid. [Var.: tăier s. n.] – Din magh. tányér. substantiv neutrutaier

táier/tăiér (reg.) s. n., pl. táiere/tăiére substantiv neutrutaier

tăiér v. táier substantiv neutrutăier

TĂIÉR s. n. v. taier. substantiv neutrutăier