taică definitie

țaĭc (Munt. est) n., pl. urĭ, și țáĭcă (Mold. sud) f., pl. e (cp. cu germ. teig, aluat). Ferment, drojdie de bere, substanță care face să dospească aluatu. V. plămădeală. substantiv feminințaĭc

țáică s. f. – (Mold.) Drojdie. – Var. Munt. țaic. Origine necunoscută. Legătura cu germ. Teig „aluat” (Scriban) pare îndoielnică. substantiv feminințaică

țáică1 (drojdie) (reg.) s. f., g.-d. art. țáicii substantiv feminințaică

țáică2 (persoană) (reg.) s. f., g.-d. art. țáicăi/țáicii/țáichii substantiv feminințaică

ȚÁICĂ s. f. (Reg.) Țață. – Probabil contaminare între țață și [da]ică. substantiv feminințaică

tátă m., pl. tațĭ, gen. al tatăluĭ, fam. al tatiĭ saŭ al lu tata (lat. fam. tata = pater, tată; it. sp. pg. tata. D. rom. vine vsl. sîrb. ceh. pol. tata, bg. tate [dim. tatko, sîrb. tajko, de unde rom. taĭcă], ngr. tatás). Părinte, acela care dă vĭață unuĭ copil. Tatăl nostru, numele celeĭ maĭ însemnate rugăcĭunĭ creștineștĭ, care începe cu aceste cuvinte. A ști ceva ca pe „Tatăl nostru”, a ști foarte bine (pe de rost). – Forma art. tatăl e arhaică și literară. În vorbă se zice numaĭ tata, în est și tatu (Con. 274). Copiiĭ zic: vine tata, tată ! Ca alintăturĭ: tataĭa (est), tăticu (vest), tătucă, tătucu, tătuța, tătuțu. V. tetea. substantiv masculintată

táică s. m.1. Tată. – 2. (Arg.) Birlic. Bg. tajko, sb. tajko, tajka (Tiktin; Conev 98). substantiv masculintaică

táĭcă m. fără pl., gen. al taĭchiĭ (est taĭcăĭ) saŭ al luĭ taĭca (sîrb. tajko. V. tată). Fam. Tată (maĭ ales ca chemare preuților și călugărilor). substantiv masculintaĭcă

taică m. formă mângâietoare pentru tată. [Serb. TAĬKO]. substantiv masculintaică

!táică (pop.) s. m., táica, g.-d. art. táichii/lui táica, voc. táică substantiv masculintaică

TÁICĂ s. m. (Pop.) 1. Tată. ♦ (La vocativ) Termen afectiv cu care se adresează cineva unui om mai în vârstă; termen afectiv cu care se adresează un părinte copilului său, un om mai în vârstă unuia mai tânăr etc. 2. (Determinat prin „părinte” sau „popă”) Nume (de adresare) dat preotului. – Din tată (după maică). Cf. sb. tajko. substantiv masculintaică

táică-meu (-tău, -său) (pop.) s. m. + adj. pr. substantiv masculintaicămeu

*táică-miu (-tu,-su) (fam.) s. m. + adj. pr. substantiv masculintaicămiu

a fugi de dracul și a da de /peste ta-su / taică-su expr. a da dintr-un necaz într-unul și mai mare. substantiv masculinafugidedraculșiadade

a-l învăța pe taică-său să facă copii expr. v. a învăța pasărea să zboare. substantiv masculinalînvățapetaicăsăusăfacăcopii

Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluitaică

taică   nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular taică taicăl
plural
genitiv-dativ singular taică taicăi
plural
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z