1) tact și taft n., pl. urĭ (din maĭ vechĭu taht, d. turc. [d. pers.] taht, tron, capitală, sediŭ; ngr. táhti, taht, tronu sultanuluĭ). Azĭ pop. Rezidența (localu) preturiĭ (suprefecturiĭ) saŭ și al alteĭ autoritățĭ. V. conac. substantiv neutrutact
taft n. V. taht: taftul subprefecturei. substantiv neutrutaft
TAFT s. n. v. taht. substantiv neutrutaft
taft(ur) m. curea sub pântecele calului: calul numa ’n tafturi se umfla și departe îl asvârlia POP. [Turc, TAPKUR]. substantiv neutrutaftur
taft substantiv neutru | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | taft | taftul |
plural | tafturi | tafturile | |
genitiv-dativ | singular | taft | taftului |
plural | tafturi | tafturilor |