tacrir definitie

tacrír (-ruri), s. n. – 1. Proces-verbal. – 2. Raport, memoriu. – Mr. tăcrire. Tc. takrir (Șeineanu, II, 341), cf. sb. takrir. Sec. XVIII, înv. substantiv neutrutacrir

tacrír n., pl. urĭ (turc. [d. ar.] takrir, expresiune, raport, memoriŭ, expunere. V. mucarer). Vechĭ. Raport, comunicare. Constatare, proces-verbal. Interogatoriŭ: ĭ-a luat tacrir. substantiv neutrutacrir

tacrír (înv.) (ta-crir) s. n., pl. tacríruri substantiv neutrutacrir

tacrir n. interogatoriu (vechiu termen juridic și azi încă popular): am auzit pe logofăiul Mitropolitului luând tacrir vizitiului FIL. [Turc. TAKRIR, raport, depunere sub jurământ]. substantiv neutrutacrir

TACRÍR, tacriruri, s. n. (înv.) 1. Interogatoriu. 2. Proces-verbal. – Din tc. takrir. substantiv neutrutacrir