taburet definitie

TABURÉT s.n. Scăunel rotund sau pătrat, fără spetează. [Pl. -te. / < fr. tabouret]. substantiv neutrutaburet

TABURÉT s. n. scăunel rotund sau pătrat, fără spetează. (< fr. tabouret) substantiv neutrutaburet

*taburét n., pl. e (fr. tabouret, d. tabour, azĭ tambour, tobă, tambur. V. tambour 2). Scăunel fără răzemătoare, întrebuințat maĭ ales la rezemat picĭoarele. – Vulg. taburel. substantiv neutrutaburet

taburét s. n., pl. taburéte substantiv neutrutaburet

taburet n. 1. scaun fără brațe nici spate; 2. scăunel de pus sub picioarele celui ce șade (= fr. tabouret). substantiv neutrutaburet

TABURÉT, taburete, s. n. Scăunel rotund sau pătrat, fără spătar. ♦ Spec. Scăunel fără spătar, prevăzut cu un dispozitiv de înălțare și de coborâre, pe care stă cineva când cântă la pian. ♦ Spec. Scăunel foarte scund, pe care își poate ține picioarele o persoană care stă pe scaun. – Din fr. tabouret. substantiv neutrutaburet