tabun definitie

TABÚN s. n. substanță toxică de luptă, cu acțiune neuroparalitică. (< germ. Tabun) substantiv neutrutabun

tabón și tabún n., pl. urĭ și oane (rus. rut. tabún). Est. Cîrd mare de vite duse la tăĭetoare, la ĭarmaroc ș. a.: se buntuluĭa ca bivolu´n tabon ! – Tabon în rev. I. Crg. 3, 346. Btș. În Ml. tabon, 1. izlaz [!]; 2. locu cît poate paște un cal priponit. substantiv neutrutabon

tabún, V. tabon. substantiv neutrutabun

TABÚN, tabunuri, s. n. Sistem de creștere a cailor în libertate (pe pășune, în stepă); herghelie de cai crescută în libertate, pe pășunile din stepă. ♦ Cireadă de vite; turmă de oi. ♦ (Reg.) Pășune, izlaz. – Din ucr. tabun. substantiv neutrutabun