TABUIZÁ vb. I. tr., refl. A (se) face, a deveni tabu. [Pron. -bu-i-. / < it. tabuizzare]. verb tranzitivtabuiza
tabuiza verb tranzitiv | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)tabuiza | tabuizare | tabuizat | tabuizând | singular | plural | ||
tabuizând | tabuizați | ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) | tabuizez | (să)tabuizez | tabuizam | tabuizai | tabuizasem | |
a II-a (tu) | tabuizezi | (să)tabuizezi | tabuizai | tabuizași | tabuizaseși | ||
a III-a (el, ea) | tabuizează | (să)tabuizai | tabuiza | tabuiză | tabuizase | ||
plural | I (noi) | tabuizăm | (să)tabuizăm | tabuizam | tabuizarăm | tabuizaserăm | |
a II-a (voi) | tabuizați | (să)tabuizați | tabuizați | tabuizarăți | tabuizaserăți | ||
a III-a (ei, ele) | tabuizează | (să)tabuizeze | tabuizau | tabuizară | tabuizaseră |