tabes definitie

TÁBES s.n. (Med.) Boală nervoasă cronică (de natură sifilitică) care atacă mai ales măduva spinării, cauzând pierderea progresivă a coordonării mișcării; ataxie locomotorie. [< fr. tabès, lat. tabes]. substantiv neutrutabes

TÁBES s. n. boală nervoasă cronică (de natură sifilitică) ce se manifestă prin tulburări de sensibilitate, de mers și prin dureri viscerale; ataxie locomotorie. (< fr. tabès, lat. tabes) substantiv neutrutabes

tábes s. n. substantiv neutrutabes

TÁBES s. n. Boală cronică a sistemului nervos, de origine sifilitică, care se manifestă prin lipsa de coordonare a mișcărilor (în timpul mersului), dureri viscerale vii, tulburări de sensibilitate etc. – Din fr. tabès, lat. tabes. substantiv neutrutabes