taban definitie

2) plaz n., pl. urĭ (sîrb. rut. plaz, suprafață netedă a unuĭ lucru, d. vsl. plazivŭ, alunecos; bg. plŭzica, plaz. V. za-plaz. Partea cea maĭ de jos a brăzdaruluĭ, (numită și taban), pe care alunecă saŭ se tîrăște plugu la arat (V. cormană saŭ cucură). Pl. Lemnele cele groase care formează patu războĭuluĭ de țesut. – Și plas (Olt.). substantiv neutruplaz

tabán (-ne), s. n. – 1. Branț. – 2. Talpă, suport. – 3. Funie, împletitură. – 4. Talpă a plugului. Tc. taban „talpă” (Tiktin). substantiv neutrutaban

tabán s. m. – Oțel fin de Damasc. Tc. taban (Șeineanu, II, 339), cf. sb. taban. Sec. XIX, înv. substantiv neutrutaban

1) tabán n., pl. e (turc. taban, talpă, pĭedestal; sîrb. taban, talpă). Căptușeala interioară a tălpiĭ, adaus care se pune la talpă prin îuntru [!] (numit și branț) cînd gheata e prea mare (V. potlog). Mold. Grindă în doŭă muchĭ (mucher) care se pune la talpa caseĭ. Prispă de lemn. Șirag de smochine: un taban de smochine. Plaz. substantiv neutrutaban

2) tabán n. (turc. [d. pers.] taban, un fel de oțel de Damasc). Vechĭ. Oțel de cel maĭ bun: o sabie de taban. substantiv neutrutaban

tabán¹ (oțel) (înv.) s. n. substantiv neutrutaban

!tabán² (branț, scândură, talpa plugului) (reg.) s. n., pl. tabáne/tabánuri substantiv neutrutaban

taban n. fier sau oțel de prima calitate: cu pala de taban plină de sânge BĂLC. [Turc. TABAN, un fel de oțel de Damasc]. substantiv neutrutaban

taban n. Mold. 1. adaosul interior la talpa încălțămintelor; 2. scândură lungă și subțire din care se fac plute. [Turc. TABAN, talpă și scândură]. substantiv neutrutaban

TABÁN¹ s. n. (înv.) Oțel de calitate superioară, folosit la fabricarea săbiilor. – Din tc. taban. substantiv neutrutaban

TABÁN², tabanuri, s. n. 1. Căptușeală a tălpii la încălțăminte; branț. 2. (Reg.) Scândură subțire și lungă, folosită la scheletul acoperișului. 3. Talpă a plugului; plaz. – Din tc. taban. substantiv neutrutaban

muchér n., pl. e (d. muche). Est. Grindă cu doŭă muchĭ, numită și taban. Rîndea mare de făcut muchile scîndurilor. substantiv neutrumucher