tabac definitie
- Vezi aici mai multe rimetabac
- Vezi aici mai multe cuvinte care incep cuta
- Vezi aici mai multe cuvinte care incep cutab
- Vezi aici mai multe cuvinte care se termina cuac
- Vezi aici mai multe cuvinte care se termina cubac
tabác (-ci), s. m. – Muncitor care tăbăcește pieile, argăsitor. – Mr. tăbac. Tc. (arab.) tabak (Șeineanu, II, 338), cf. alb., bg., sb., megl. tabak, ngr. ταμπάϰης. – Der. tăbăci, vb. (a argăsi, a dubi; a usaca pielea la soare), cf. megl. tăbățǫs, tăbățiri; tăbăcar, s. m. (argăsitor); tăbăcărie, s. f. (meseria și atelierul tăbăcarului); tăbăceală, s. f. (argăseală); tăbăcit, s. n. (argăsit); tăbăcăreasă, s. f. (Mold., un anumit joc de cărți). substantiv masculintabac
1) tabác m. (turc. pop. tabak, lit. [d. ar.] debbagh; ngr. tabákis, alb. bg. tabak, ung. tabak și tobak). Munt. vest. Tăbăcar. substantiv masculintabac
tabác1 (tăbăcar) (înv.) s. m., pl. tabáci substantiv masculintabac
tabác2 (tutun) s. n., (sorturi) pl. tabácuri substantiv masculintabac
tabac m. tăbăcar: uliță tabacilor. [Turc. TABBAK]. substantiv masculintabac
TABÁC2, tabaci, s. m. (înv.) Tăbăcar. – Din tc. tabāk. substantiv masculintabac
TABÁC I. s. n. tutun măcinat care se aspiră pe nas. II. adj. inv. de culoarea tutunului. (< germ. Tabak, fr. tabac, rus., ucr. tabak) substantiv neutrutabac
tabác (tabacuri), s. n. – Tutun. Var. Trans. tabac. Mr. tabac. Sp. tabaco (REW 8508a), prin intermediul it. tabacco, fr. tabac, germ. Tabak, cf. ngr. ταμπάϰος, rus., rut. tabak etc. – Der. tabachere (var. tababcheră, mr. tabacheră), s. f. (cutiuță pentru tutun sau țigări), din it. tabacchiera, prin intermediul ngr. ταμπαϰιέρα; tabachere, s. f. (luminator, lucarnă), din fr. tabatière asimilat la cuvîntul anterior; tabagie, s. f., din fr. tabagie; tabagism, s. n., din fr. tabagisme; tabacioc, s. n. (Mold., puțin tutun); din rus. tabaŭok. substantiv neutrutabac
tabac n. 1. tutun pulverizat de tras pe nas; 2. Tr. tutun. [Ung. TOBÁK (v. duhan)]. substantiv neutrutabac
2) tabác n., pl. urĭ (rus. tabak, germ. tabak, fr. tabac, d. sp. tabaco, tutun, d. americanu tabacco, numele unuĭ fel de cĭubuc cu doŭă țevĭ, numit așa înainte de a fi fost știută insula Tabago; it. tabacco, engl. tobacco, ung. tobák. V. „Monographie du tabac” de Ch. Fermond, Paris, Imprimerie Centrale de Napoléon Chaix, rue Bergère, 20, 1857, pag. 17). Praf de tutun, pe care uniĭ (maĭ ales bătrîniĭ) obișnuĭesc a-l trage pe nas: a trage tabac. V. tutun. substantiv neutrutabac
TABÁC1, (2) tabacuri, s. n. 1. Tutun măcinat, care se aspiră pe nas. ♦ (Reg.) Tutun de fumat. ♦ (Bot.) Tutun (1). 2. (La pl.) Sorturi de tabac (1). – Din germ. Tabak, rus., ucr. tabak. substantiv neutrutabac
Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluitabac
| tabac substantiv masculin | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular | tabac | tabacul |
| plural | tabacuri | tabacurile | |
| genitiv-dativ | singular | tabac | tabacului |
| plural | tabacuri | tabacurilor | |
| tabac substantiv masculin | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular | tabac | tabacul |
| plural | tabacuri | tabacurile | |
| genitiv-dativ | singular | tabac | tabacului |
| plural | tabacuri | tabacurilor | |