tabác (-ci), s. m. – Muncitor care tăbăcește pieile, argăsitor. – Mr. tăbac. Tc. (arab.) tabak (Șeineanu, II, 338), cf. alb., bg., sb., megl. tabak, ngr. ταμπάϰης. – Der. tăbăci, vb. (a argăsi, a dubi; a usaca pielea la soare), cf. megl. tăbățǫs, tăbățiri; tăbăcar, s. m. (argăsitor); tăbăcărie, s. f. (meseria și atelierul tăbăcarului); tăbăceală, s. f. (argăseală); tăbăcit, s. n. (argăsit); tăbăcăreasă, s. f. (Mold., un anumit joc de cărți). substantiv masculin tabac
1) tabác m. (turc. pop. tabak, lit. [d. ar.] debbagh; ngr. tabákis, alb. bg. tabak, ung. tabak și tobak). Munt. vest. Tăbăcar. substantiv masculin tabac
tabác1 (tăbăcar) (înv.) s. m., pl. tabáci substantiv masculin tabac
tabác2 (tutun) s. n., (sorturi) pl. tabácuri substantiv masculin tabac
tabac m. tăbăcar: uliță tabacilor. [Turc. TABBAK]. substantiv masculin tabac
TABÁC2, tabaci, s. m. (înv.) Tăbăcar. – Din tc. tabāk. substantiv masculin tabac
TABÁC I. s. n. tutun măcinat care se aspiră pe nas. II. adj. inv. de culoarea tutunului. (< germ. Tabak, fr. tabac, rus., ucr. tabak) substantiv neutru tabac
tabác (tabacuri), s. n. – Tutun. Var. Trans. tabac. Mr. tabac. Sp. tabaco (REW 8508a), prin intermediul it. tabacco, fr. tabac, germ. Tabak, cf. ngr. ταμπάϰος, rus., rut. tabak etc. – Der. tabachere (var. tababcheră, mr. tabacheră), s. f. (cutiuță pentru tutun sau țigări), din it. tabacchiera, prin intermediul ngr. ταμπαϰιέρα; tabachere, s. f. (luminator, lucarnă), din fr. tabatière asimilat la cuvîntul anterior; tabagie, s. f., din fr. tabagie; tabagism, s. n., din fr. tabagisme; tabacioc, s. n. (Mold., puțin tutun); din rus. tabaŭok. substantiv neutru tabac
tabac n. 1. tutun pulverizat de tras pe nas; 2. Tr. tutun. [Ung. TOBÁK (v. duhan)]. substantiv neutru tabac
2) tabác n., pl. urĭ (rus. tabak, germ. tabak, fr. tabac, d. sp. tabaco, tutun, d. americanu tabacco, numele unuĭ fel de cĭubuc cu doŭă țevĭ, numit așa înainte de a fi fost știută insula Tabago; it. tabacco, engl. tobacco, ung. tobák. V. „Monographie du tabac” de Ch. Fermond, Paris, Imprimerie Centrale de Napoléon Chaix, rue Bergère, 20, 1857, pag. 17). Praf de tutun, pe care uniĭ (maĭ ales bătrîniĭ) obișnuĭesc a-l trage pe nas: a trage tabac. V. tutun. substantiv neutru tabac
TABÁC1, (2) tabacuri, s. n. 1. Tutun măcinat, care se aspiră pe nas. ♦ (Reg.) Tutun de fumat. ♦ (Bot.) Tutun (1). 2. (La pl.) Sorturi de tabac (1). – Din germ. Tabak, rus., ucr. tabak. substantiv neutru tabac
| tabac substantiv masculin | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular | tabac | tabacul |
| plural | tabaci | tabacii | |
| genitiv-dativ | singular | tabac | tabacului |
| plural | tabaci | tabacilor | |
| tabac substantiv masculin | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular | tabac | tabacul |
| plural | tabaci | tabacii | |
| genitiv-dativ | singular | tabac | tabacului |
| plural | tabaci | tabacilor | |