tălăzuire definitie

tălăzuíre s. f., g.-d. art. tălăzuírii; pl. tălăzuíri substantiv feminin tălăzuire

TĂLĂZUÍRE, tălăzuiri, s. f. Acțiunea de a (se) tălăzui și rezultatul ei. – V. tălăzui. substantiv feminin tălăzuire

tălăzuí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. tălăzuiéște, imperf. 3 sg. tălăzuiá; conj. prez. 3 sg. să tălăzuiáscă verb tălăzui

TĂLĂZUÍ, pers. 3 tălăzuiește, vb. IV. Refl. și intranz. A se ridica în talazuri, a face valuri mari, tumultuoase. ♦ Fig. A undui. – Talaz + suf. -ui. verb tălăzui

tălăzuĭésc v. intr. (d. talaz; tot așa sîrb. talasati se). Undulez (vorbind de o trupă aliniată ș. a.): nu tălăzui ! (strigă regimentuluĭ colonelu). Și v. refl. Îngrozite vitele se tălăzuiră (Sadov. VR. 1911, 4, 58). V. văluĭesc 2. verb tălăzuĭesc

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului tălăzuire

tălăzuire   nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular tălăzuire tălăzuirea
plural tălăzuiri tălăzuirile
genitiv-dativ singular tălăzuiri tălăzuirii
plural tălăzuiri tălăzuirilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z