tăinui definitie
tăinuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăinuiésc, imperf. 3 sg. tăinuiá; conj. prez. 3 să tăinuiáscă verb tranzitiv tăinui
tăinuì v. 1. a ascunde, a ținea ascuns: beciul putea să tăinuiască o domniță CR.; 2. a convorbi intim. [V. taină]. verb tranzitiv tăinuì
TĂINUÍ, tăinuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A păstra o taină, a ține secret, a nu lăsa să se știe, să se afle ceva; a ascunde, a acoperi. ♦ Refl. (Rar) A se ascunde. 2. Intranz. (Pop.) A sta de vorbă, a sta la taifas, a discuta (în intimitate). – Taină + suf. -ui. verb tranzitiv tăinui
tăĭnuĭésc v. tr. (d. taĭnă). Țin ascuns, țin secret: a tăĭnui un furt. V. intr. Tăĭnesc, staŭ „la taĭnă”, la taĭfas intim, vorbesc în secret: tăĭnuind eĭ așa, s´apropiară de sat (NPl. Ceaur, 91). verb tranzitiv tăĭnuĭesc
Sinonime, conjugări si rime ale cuvantului tăinui
| tăinui | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
| (a) tăinui | tăinuire | tăinuit | tăinuind | singular | plural | ||
| tăinuind | tăinuiți | ||||||
| numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
| singular | I (eu) | tăinuiesc | (să) tăinuiesc | tăinuiam | tăinuii | tăinuisem | |
| a II-a (tu) | tăinuiești | (să) tăinuiești | tăinuiai | tăinuiși | tăinuiseși | ||
| a III-a (el, ea) | tăinuiește | (să) tăinuiai | tăinuia | tăinui | tăinuise | ||
| plural | I (noi) | tăinuim | (să) tăinuim | tăinuiam | tăinuirăm | tăinuiserăm | |
| a II-a (voi) | tăinuiți | (să) tăinuiți | tăinuiați | tăinuirăți | tăinuiserăți | ||
| a III-a (ei, ele) | tăinuiesc | (să) tăinuiască | tăinuiau | tăinuiră | tăinuiseră | ||