tăciuná (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 tăciuneáză verb tranzitiv tăciuna
tăciunà v. a strica grânele de tăciune: uneori, porumbul se tăciuna ISP. verb tranzitiv tăciunà
TĂCIUNÁ, tăciunez, vb. I. (Pop.) 1. Tranz. A arde ceva până când se transformă în tăciune (1). 2. Refl. (Despre unele cereale) A fi atacat de tăciune (2). – Din tăciune. verb tranzitiv tăciuna
tăcĭunéz (mă) v. refl. (d. tăcĭune). Mă îmbolnăvesc de tăcĭune: grîŭ tăcĭunat. verb tranzitiv tăcĭunez
| tăciuna | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
| (a) tăciuna | tăciunare | tăciunat | tăciunând | singular | plural | ||
| tăciunând | tăciunați | ||||||
| numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
| singular | I (eu) | tăciunez | (să) tăciunez | tăciunam | tăciunai | tăciunasem | |
| a II-a (tu) | tăciunezi | (să) tăciunezi | tăciunai | tăciunași | tăciunaseși | ||
| a III-a (el, ea) | tăciunează | (să) tăciunai | tăciuna | tăciună | tăciunase | ||
| plural | I (noi) | tăciunăm | (să) tăciunăm | tăciunam | tăciunarăm | tăciunaserăm | |
| a II-a (voi) | tăciunați | (să) tăciunați | tăciunați | tăciunarăți | tăciunaserăți | ||
| a III-a (ei, ele) | tăciunează | (să) tăciuneze | tăciunau | tăciunară | tăciunaseră | ||