tăbâltoc definitie

tăbâltoc, tăbâltoci s. m. (reg.) om scund și îndesat substantiv masculintăbâltoc

tăbâltóc1 (om scund și îndesat) (reg.) s. m., pl. tăbâltóci substantiv masculintăbâltoc

tăbâltóc2 (săculeț) (reg.) s. n., pl. tăbâltoáce substantiv masculintăbâltoc

TĂBÂLTÓC, (1) tăbâltoace, s. n., (2) tăbâltoci, s. m. (Reg.) 1. S. n. Săculeț. 2. S. m. Om scund și îndesat. [Var.: tăbultóc s. m.] – Cf. ucr. taboleć. substantiv masculintăbâltoc

tăbîltóc, V. tăbultoc. substantiv neutrutăbîltoc

tăbultóc n., pl. oace (dim. d. tăbol, format într´o limbă slavă din care a fost luat). Est. Tăbuĭeț. – Și tăbîltoc, tobîltoc, tobultoc și tomultoc. În Neam. Rom. Pop. 6, 716: tăbăltuc (tăgîrță). substantiv neutrutăbultoc

TĂBÂLTÓC, (1) tăbâltoace, s. n., (2) tăbâltoci, s. m. (Reg.) 1. S. n. Săculeț. 2. S. m. Om scund și îndesat. [Var.: tăbultóc s. m.] – Cf. ucr. taboleć. substantiv neutrutăbâltoc

Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluităbâltoc

tăbâltoc   nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular tăbâltoc tăbâltocul
plural tăbâltoace tăbâltoacele
genitiv-dativ singular tăbâltoc tăbâltocului
plural tăbâltoace tăbâltoacelor
tăbâltoc   nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular tăbâltoc tăbâltocul
plural tăbâltoace tăbâltoacele
genitiv-dativ singular tăbâltoc tăbâltocului
plural tăbâltoace tăbâltoacelor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z