reduceri si promotii 2018
Definitie tâmp - ce inseamna tâmp - Dex Online

tâmp definitie

timp n., pl. urĭ (lat. tĕmpus, timp, rudă cu vgr. témno, taĭ, despart; it. pg. tempo, pv. tems, fr. temps, sp. tiempo. V. templu și tom). Vreme, durată: cu ceasurile, zilele și aniĭ se măsoară trecerea timpuluĭ. Vreme, secul, epocă determinată: în timpu luĭ Ștefan cel Mare, în timpurile moderne, ce timpurĭ ! Epoca actuală saŭ de care se vorbește: moda timpuluĭ. Sezon, anotimp: timpu florilor. Vreme, moment, ocaziune: sosit la bun timp, a profita de timp. Moment fixat: se apropie timpu. Răgaz: nu-mĭ dădea timp să vorbesc. Vreme, stare atmosferică: timp ploĭos. Mișcare: pușca asta se încarcă în treĭ timpurĭ (și timpĭ). Gram. Forma pe care șĭ-o ĭa verbu ca să arăte [!] trecutu, prezentu saŭ viitoru: am fost, sînt, voĭ fi. Muz. (it. tempo). Diviziune a măsuriĭ: valsu e un dans în treĭ timpurĭ. În noaptea timpurilor, în timpurĭ imemoriale, străvechĭ. A omorî timpu (fr. tuer le temps), a perde [!] timpu cu nimicurĭ ca să-țĭ treacă de urît. A perde timpu, 1. a nu lucra, 2. a scăpa ocaziunea. A perde timpu cu, a întrebuința timpu: a perde timpu cu studiu. A cîștiga timp, a te maĭ depărta de momentu deciziv [!]. A repara timpu perdut, a compensa perderea timpuluĭ pintr´o [!] muncă maĭ intensă. La timp, cînd trebuĭe. Din timp, devreme: a te aproviziona din timp. În acelașĭ timp, tot odată. Din timp în timp, din cînd în cînd. În ainte de timp [!], prea devreme, prematur. Cu timpu, încet-încet: boala se vindecă cu timpu. – În Trans. și tîmp. – Și masc. timpĭ într´un doc. muntenesc din 1651. adjectiv timp

tâmp (pop., fam.) adj. m., pl. tâmpi; f. tấmpă, pl. tấmpe adjectiv tâmp

tâmp a. netăios, tocit: cuțit tâmp [V. tâmpì]. adjectiv tâmp

TÂMP, -Ă, tâmpi, -e, adj. 1. (înv. și pop.; adesea substantivat) Prost; tâmpit (1). 2. (înv. și reg.; despre obiecte ascuțite) Cu vârful sau cu tăișul tocit, știrbit; tâmpit (2). – Din sl. tonpŭ. Cf. magh. tompa. adjectiv tâmp

tîmp (-pă), adj.1. Tocit, știrb. – 2. Obtuz, tont, prost. Sl. tąpŭ „obtuz” (Miklosich, Slaw. Elem., 50; Cihac, II, 410; Byhan 336; Philippide, I, 460; Conev 39; Weigand, BA, II, 264; Candrea); dar coincide cu o rădăcină expresivă romanică, temp- (REW 8626), astfel că tîmpă, s. f. (coastă, deal), conservat mai ales ca toponim, se poate explica atît prin lat. sau mai bine (*timpa, cf. calabr. timpa „prăpastie”, timpariellu „muncel”, timpune „colnic”, campid. temba „bulgăre de pămînt”, sicil. timpa prăpastie, sp. atempa „pășuni în locuri joase”, cf. REW 8739; Drăganu, Dacor., I, 107; Rohlfs, ZRPh., LVII, 448; Tagliavini, Studii rum., III, 86; Iordan, BL, VI, 40; Corominas, I, 317); sau mai probabil, printr-o rădăcină expresivă internă, din aceeași familie cu lat. tumbae, mgr. δοῦμπα „tumul”, germ. stumpf „tocit”. Der. tîmpi, vb. (a roade, a toci; a idioți, a îndobitoci); tîmpeală (var. tîmpenie), s. f. (neghiobie, prostie, imbecilitate); tîmpiș, s. n. (înv., oblic); tîmpitor, adj. (care prostește); tupi (var. Mold., tuchi), vb. (a nivela; a năuci; a zăpăci; a ascunde, a tăinui), cu pierderea nazalității, cf. piti; tupila, vb. refl. (a se reduce, a se micșora), de la tupi ca pitula de la piti; tupiliș, adv. (pe ascuns, pe furiș), cf. pituliș.Cf. întîmpina. adjectiv tîmp

1) tîmp n. V. timp. adjectiv tîmp

2) tîmp, -ă adj. (vsl. tompŭ, tocit; sîrb. tup, rus. tupóĭ, tocit, idiot). Tîmpit. Adv. În mod tîmpit. adjectiv tîmp

ȚÂMP, țâmpuri, s. n. (Reg.) Coapsă de animal; copan. – Magh. comb. substantiv neutru țâmp

țîmp n., pl. urĭ (ung. comb). Ban. But, cĭozvîrtă. substantiv neutru țîmp

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului tâmp

tâmp   masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular tâmp tâmpul tâmpă tâmpa
plural tâmpi tâmpii tâmpe tâmpele
genitiv-dativ singular tâmp tâmpului tâmpe tâmpei
plural tâmpi tâmpilor tâmpe tâmpelor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z