SĂRĂDUÍT, -Ă, sărăduiți, -te, adj. (înv. și reg.) împodobit cu săraduri. – V. sărădui. adjectivsărăduit
SĂRĂDUÍT, -Ă, sărăduiți, -te, adj. (Înv. și reg.) Împodobit cu săraduri. – V. sărădui. adjectivsărăduit
SĂRĂDUÍ, sărăduiésc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.) A împodobi cu săraduri. – Sărad + suf. -ui. verb tranzitivsărădui
sărăduí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sărăduiésc, imperf. 3 sg. sărăduiá; conj. prez. 3 să sărăduiáscă verb tranzitivsărădui
sărăduì v. Mold. a împodobi sumanele cu găitane: la cusut și sărăduit sumane CR. [V. sărad]. verb tranzitivsărăduì
SĂRĂDUÍ, sărăduiesc, vb. IV. Tranz. (înv. și reg.) A împodobi cu săraduri. – Sărad + suf. -ui. verb tranzitivsărădui
sărăduĭésc v. tr. (d. sărad). Nord. Împodobesc cu găitane negre: a sărădui sumane. verb tranzitivsărăduĭesc
sărăduit | masculin | feminin | |||
nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
nominativ-acuzativ | singular | sărăduit | sărăduitul | sărăduită | sărăduita |
plural | sărăduiți | sărăduiții | sărăduite | sărăduitele | |
genitiv-dativ | singular | sărăduit | sărăduitului | sărăduite | sărăduitei |
plural | sărăduiți | sărăduiților | sărăduite | sărăduitelor |