sărutare definitie

2) sărút, a -á v. tr. (lat. salúto, -áre, a saluta; it. salutare, pv. cat. sp. saludar, fr. saluer, pg. saudar). Vechĭ. Salut. Azĭ. Ating cu buzele o ființă saŭ un lucru ĭubit orĭ venerat: fiu săruta mîna tatăluĭ, bătrînu săruta ĭcoana. V. gĭugiulesc. verb tranzitivsărut

SĂRUTÁ, sărút, vb. I. Tranz. și refl. recipr. A (se) atinge cu buzele în semn de respect, de prietenie, de umilință sau ca o manifestare erotică; a (se) pupa. ◊ Expr. (Tranz.) Sărut mâna, formulă de salut sau de mulțumire adresată unei femei sau unei persoane mai în vârstă. (Înv.) Sărut dreapta, formulă de salut adresată preoților, domnitorilor, boierilor, mai rar unei femei. – Lat. salutare. verb tranzitivsăruta

sărutá (sărutát, át), vb. – 1. (Înv.) A saluta. – 2. A pupa. – Mr. sărut(are). Lat. salutāre (Pușcariu 1528; REW 7556; Șeineanu, Semasiol., 188; Densusianu, GS, II, 20). De uz general, mai puțin Banatul (ALR, I, 79). – Der. sărut, s. n. (sărutare); sărutat (var. sărutătură), s. n. (înv., salut; pupat). verb tranzitivsăruta

sărutá (a ~) vb., ind. prez. 3 sărútă verb tranzitivsăruta

sărutà v. a pune buzele pe un obiect venerat (cruce, icoană), pe fața sau pe mâinile cuiva. [Lat. SALUTARE]. verb tranzitivsărutà

SĂRUTÁ, sărút, vb. I. Tranz. și refl. recipr. A (se) atinge cu buzele în semn de respect, de prietenie, de umilință sau ca o manifestare erotică; a (se) pupa. ◊ Expr. (Tranz.) Sărut mâna, formulă de salut sau de mulțumire adresată unei femei sau unei persoane mai în vârstă. (înv.) Sărut dreapta, formulă de salut adresată preoților, domnitorilor, boierilor, mai rar unei femei. – Lat. salutare. verb tranzitivsăruta

A SĂRUTA a face respirație gură la gură / bușon la bușon, a pupa, a pupăci, a ștampila, a țocăi. verb tranzitivasăruta

a săruta (pe cineva) în creștet expr. a fi mult mai înalt (decât cineva). verb tranzitivasăruta

sărút-mấna (în expr.) s. n. verb tranzitivsărut-mâna