2) sî́nec, a -á v. intr. (lat. *sénico, sênicáre [cu ê îld. ĕ], d. sĕnex, bătrîn) Est. Rar. Pornesc des-de dimineață (numaĭ în descîntece): am sînecat, am mînecat, dimineața mám sculat, saŭ ca v. refl.: sînicasu-s’a, mînicatu-s’a. verbsînec
sănecà v. Buc. a porni disdedimineață (în descântece): am sănecat, am mânecat, dimineața m’am sculat POP. [Poate din lat. *SIGNICARE, a face semnul crucii înainte de a porni la lucru]. verbsănecà
sînecá (-c, -át), vb. refl. – A se vindeca, a se restabili. Lat. *sanicāre, de la sanus (Buescu, R. Études roum., I, 109-15). Înainte s-a explicat prin lat. *signicāre „a-și face cruce” (Pușcariu, Conv. Lit., XLIV, 540; REW 7906; Drăganu, Dacor., IV, 742); prin sl. sŭnicati „a înclina” (Bogrea, Dacor., I, 473); prin *senicum, de la senex (Scriban). Aceste șovăieli se explică prin semantismul nu foarte sigur; este cuvînt rar, care s-a păstrat numai în formule de descîntec. verbsîneca
săneca | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)săneca | sănecare | sănecat | sănecând | singular | plural | ||
sănecând | sănecați | ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) | sănec | (să)sănec | sănecam | sănecai | sănecasem | |
a II-a (tu) | săneci | (să)săneci | sănecai | sănecași | sănecaseși | ||
a III-a (el, ea) | săneacă | (să)sănecai | săneca | sănecă | sănecase | ||
plural | I (noi) | sănecăm | (să)sănecăm | sănecam | sănecarăm | sănecaserăm | |
a II-a (voi) | sănecați | (să)sănecați | sănecați | sănecarăți | sănecaserăți | ||
a III-a (ei, ele) | săneacă | (să)sănece | sănecau | sănecară | sănecaseră |