săneca definitie

2) sî́nec, a -á v. intr. (lat. *sénico, sênicáre [cu ê îld. ĕ], d. sĕnex, bătrîn) Est. Rar. Pornesc des-de dimineață (numaĭ în descîntece): am sînecat, am mînecat, dimineața mám sculat, saŭ ca v. refl.: sînicasu-s’a, mînicatu-s’a. verbsînec

sănecà v. Buc. a porni disdedimineață (în descântece): am sănecat, am mânecat, dimineața m’am sculat POP. [Poate din lat. *SIGNICARE, a face semnul crucii înainte de a porni la lucru]. verbsănecà

sînecá (-c, -át), vb. refl. – A se vindeca, a se restabili. Lat. *sanicāre, de la sanus (Buescu, R. Études roum., I, 109-15). Înainte s-a explicat prin lat. *signicāre „a-și face cruce” (Pușcariu, Conv. Lit., XLIV, 540; REW 7906; Drăganu, Dacor., IV, 742); prin sl. sŭnicati „a înclina” (Bogrea, Dacor., I, 473); prin *senicum, de la senex (Scriban). Aceste șovăieli se explică prin semantismul nu foarte sigur; este cuvînt rar, care s-a păstrat numai în formule de descîntec. verbsîneca