sălai definitie

salắu (-ắi), s. m. – Oaspete, invitat. Mag. szálló (Tiktin; Gáldi, Dict., 159). substantiv masculinsalău

șalắu (-ắi), s. m. – Pește (Lucioperca sandra). Mag. süllő (Cihac, II, 527; Tiktin; Gáldi, Dict., 159). substantiv masculinșalău

șalắu (-ắi), s. m. – Monedă veche de cupru (Mold., sec. XVII). Pol. szalawa (Bogrea, Anuarul Inst. Istorie națională, III, 517; Candrea). substantiv masculinșalău

șalắu, șalăi, s.m. – Monedă veche de aramă, care a circulat în Moldova (sec. XVII), având valoarea de a patra parte dintr-un ban vechi: „Asară pă scăpătat / De greu șalău mni-o pticat: / Nouă buț o deșertat” (Papahagi 1925: 261). – Din pol. szalawa (DER, DEX). substantiv masculinșalău

șalău m. pește cenușiu bătând în verde sau galben, bun de mâncare (Lucioperca sandra). [Turc. ȘALY]. substantiv masculinșalău

2) șalắŭ m. (pol. szalawa, infl. de șalăŭ 1). Un fel de ban mic de aramă moldovenesc din timpu luĭ Eŭstratie Dabija (1661) în valoare de un sfert de ban și numit și „ban răŭ” saŭ „prost” (Iorga, Negoț. 42). V. burlinc 2. substantiv masculinșalăŭ

1) șalắŭ m. (ung. süllö, d. germ. schill, șalăŭ). Un fel de pește cu solzĭ, alb, de mărimea crapuluĭ, foarte gustos ca răsol saŭ prăjit (luciopérca sándra). – În Trans. și șuléŭ. În nord suduc. substantiv masculinșalăŭ

șalắu (pește, monedă veche) s. m., art. șalắul; pl. șalắi, art. șalắii substantiv masculinșalău

ȘALẮU¹, șalăi, s. m. Pește răpitor de apă dulce, lung de 30-70 cm, cu greutatea de 1-3 kg, corpul fusiform, acoperit cu solzi mărunți de culoare cenușie și cu gura mare cu dinți ascuțiți (Stizostedion lucioperca). – Din magh. süllö. substantiv masculinșalău

ȘALẮU², șalăi, s. m. Veche monedă de aramă care a circulat și în Moldova, având o valoare egală cu (aproximativ) a patra parte dintr-un ban vechi. – Cf. pol. szalawa. substantiv masculinșalău