sură definitie
- Vezi aici mai multe sinonimesură
- Vezi aici mai multe rimesură
- Vezi aici mai multe cuvinte care incep cusu
- Vezi aici mai multe cuvinte care incep cusur
- Vezi aici mai multe cuvinte care se termina cură
- Vezi aici mai multe cuvinte care se termina cuură
SUR- Element prim de compunere savantă cu semnificația „super”, „supra”, „peste”, „deasupra”, „în exces”. [< fr. sur-]. adjectivsur
sur (-ră), adj. Gri. Sl., cf. bg., sb., cr. sur, rus. ser (Miklosich, Slaw. Elem., 47; Cihac, II, 380; Conev 97). După Tiktin, din lat. syrus „sirian”, legat de it. soro, fr. saure; dar nu este sigur că cuvintele it. și fr. au această origine și nici nu se cunoaște o culoare gri specifică Siriei. Der. suraia, s. f. (nume de vacă); suran, s. m. (nume de bou); suriu, adj. (gri, cenușiu, încărunțit, înspicat); surchea, s. f. (nume de animal), din mag. szürke „gri” (Ruffini 101); suri, vb. (a colora în gri); surilă, s. m. (nume de bou); însuri, vb. (a încărunți). adjectivsur
SUR- pref. „superior”, „în exces”, „neașteptat”. (< fr. sur-) adjectivsur
sur adj. m., pl. suri; f. súră, pl. súre adjectivsur
sur a. Mold. 1. cenușiu: lupi suri ies după pradă AL.; 2. se zice de un cal cu părul amestecat negru cu alb sau argintiu; 3. cărunt: sunt cu capul sur Al.; 4. fig.4 străvechiu: vremi apuse, sure Em. [Serb. sur]. adjectivsur
2. sur, -ă adj. (dacă e cuv. străvechĭ, d. lat. syrus, sirian, de unde ar veni și bg. sîrb. sur, a. î. Cp. cu vînăt, „venețian”, și it. turchino, albastru, adică „turcesc”. V. turchez). Cenușiŭ, vorbind despre păr: păr sur, om sur (cărunt, albit pe jumătate), lînă sură, cal sur (cu păru cenușiŭ pătat, care la bătrîneță se face alb). V. ser și sîngeap 2. adjectivsur
SUR, -Ă, suri, -e, adj. 1. De o culoare intermediară între alb și negru sau care rezultă dintr-un amestec de alb și negru; cenușiu; (despre animale și păsări) care are părul, lâna, penele de culoare cenușie. ♦ (Substantivat, m.) Nume dat unui cal cu părul sur (1). ♦ (Substantivat, f.; în sintagma) Sură de stepă = rasă de taurine indigenă, de culoare cenușie sau vânătă, care prezintă o mare rezistență și pretenții reduse de hrană. 2. (Despre cer, nori, văzduh) Lipsit de lumină, de strălucire; încețoșat, tulbure; fig. posomorât, mohorât. 3. (Despre părul oamenilor; p. ext. despre oameni) Cărunt. ♦ Fig. (Rar) Bătrân, străvechi; îndepărtat. – Din bg., sb. sur. adjectivsur
!pietroșél-súr (pasăre) (pie-tro-) s. m., pl. pietroșéi-súri, art. pietroșéii-súri adjectivpietroșel
!plóșniță-súră (insectă) s. f., g.-d. art. plóșniței-súre; pl. plóșnițe-súre adjectivploșniță-sură
1. sur n. V. sun 1. substantiv femininsur
șură f. clădire massivă sau ușoară pentru adăpostirea recoltei și a nutrețurilor peste iarnă. [Sas. SCHYRE (nemț. Scheuer)]. substantiv femininșură
ȘÚRĂ1, șuri, s. f. Construcție anexă pe lângă o gospodărie rurală, în care se adăpostesc vitele și se păstrează diferite vehicule, unelte agricole etc. [Pl. și: șure] – Din germ. dial. Schur. substantiv femininșură
ȘÚRĂ2 s. f. v. șiră. substantiv femininșură
SÚRA s. f. pulpa piciorului. (< lat. sura) substantiv femininsura
șúră s. f., g.-d. art. șúrii; pl. șuri substantiv femininșură
șúră, -i, s.f. – Construcție anexă a gospodăriei tradiționale maramureșene, utilizată pentru depozitarea utilajelor agricole, a instalațiilor, a fânului (în pod), iar lateral era amenajat grajdul animalelor: „Podul era așezat numai pe încăperile destinate grajdurilor. În el se păstrau furajele. Asfel, șura nu avea pod, rămânând deschisă până la acoperiș. În șură se mai păstrau furcile, greblele, plugul, grapa, jugurile, anexele de la căruță, precum și căzile în care vara și toamna se pun fructele la fermentat„. Porțile de la șură (ornate în exterior) sunt mari, astfel încât se punea pătrunde cu căruța plină cu fân (Dăncuș 1986). „Da tu, tată, de mi-i da / Ardă-ți casa și șura” (Calendar 1980: 134). – Din germ. dial. Schur (DEX); Germ. Schuer, prin intermediul ucr. šura (DER); Săs. schûren (Țurcanu). substantiv femininșură
șúră (șuri), s. f. – 1. Grînar, hambar. – 2. Adăpost, refugiu. Germ. Scheuer, prin intermediul rut. šura (Diez, Gramm., I, 129; Tiktin; Bogrea, Dacor., IV, 849), săs. Schyren (Mîndrescu 92; Borcea 214), mag. csúr (Cihac, II, 529; Gáldi. Dict., 196). substantiv femininșură
șúră f., pl. ĭ (rut. šúra, d. germ. scheuer, dial. schûr, șopron). Est. Șopron. A avea o gură cît o șură, a avea obiceĭ să vorbeștĭ tare saŭ să răcneștĭ. substantiv femininșură
o gură cât o șură expr. (fig. – d. oameni) gălăgios, cu gură mare. substantiv femininogurăcâtoșură