surnumi definitie
SURNUMÍ, surnumesc, vb. IV. Tranz. (Franțuzism înv.) A supranumi. – Din fr. surnommer. verb tranzitiv surnumi
surnumí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. surnumésc; conj. prez. 3 să surnumeáscă verb tranzitiv surnumi
SURNUMÍ, surnumesc, vb. IV. Tranz. (înv.) A supranumi. – Din fr. surnommer. verb tranzitiv surnumi
Sinonime, conjugări si rime ale cuvantului surnumi
| surnumi verb tranzitiv | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
| (a) surnumi | surnumire | surnumit | surnumind | singular | plural | ||
| surnumind | surnumiți | ||||||
| numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
| singular | I (eu) | surnumesc | (să) surnumesc | surnumeam | surnumii | surnumisem | |
| a II-a (tu) | surnumești | (să) surnumești | surnumeai | surnumiși | surnumiseși | ||
| a III-a (el, ea) | surnumește | (să) surnumeai | surnumea | surnumi | surnumise | ||
| plural | I (noi) | surnumim | (să) surnumim | surnumeam | surnumirăm | surnumiserăm | |
| a II-a (voi) | surnumiți | (să) surnumiți | surnumeați | surnumirăți | surnumiserăți | ||
| a III-a (ei, ele) | surnumesc | (să) surnumească | surnumeau | surnumiră | surnumiseră | ||