SURNUMÍ, surnumesc, vb. IV. Tranz. (Franțuzism înv.) A supranumi. – Din fr. surnommer. verb tranzitivsurnumi
surnumí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. surnumésc; conj. prez. 3 să surnumeáscă verb tranzitivsurnumi
SURNUMÍ, surnumesc, vb. IV. Tranz. (înv.) A supranumi. – Din fr. surnommer. verb tranzitivsurnumi
surnumi verb tranzitiv | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)surnumi | surnumire | surnumit | surnumind | singular | plural | ||
surnumind | surnumiți | ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) | surnumesc | (să)surnumesc | surnumeam | surnumii | surnumisem | |
a II-a (tu) | surnumești | (să)surnumești | surnumeai | surnumiși | surnumiseși | ||
a III-a (el, ea) | surnumește | (să)surnumeai | surnumea | surnumi | surnumise | ||
plural | I (noi) | surnumim | (să)surnumim | surnumeam | surnumirăm | surnumiserăm | |
a II-a (voi) | surnumiți | (să)surnumiți | surnumeați | surnumirăți | surnumiserăți | ||
a III-a (ei, ele) | surnumesc | (să)surnumească | surnumeau | surnumiră | surnumiseră |