reduceri si promotii 2018
Definitie supus - ce inseamna supus - Dex Online

supus definitie

SUPÚS, -Ă, supuși, -se, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Ascultător, plecat, smerit. ♦ Umilit, servil. 2. (Înv. și reg.) Așezat sub...; ascuns, pitit. II. S. m. și f. (Urmat de determinări care indică statul în discuție) Persoana care aparține, prin cetățenie, unui anumit stat; persoană aflată sub o protecție specială de ordin juridic a unui stat, fără a fi cetățean cu drepturi depline. ♦ (Înv.; la pl.) Locuitorii unei țări care depind de o autoritate centrală. – V. supune. adjectiv supus

supús adj. m., s. m., pl. supúși; adj. f., s. f. supúsă, pl. supúse adjectiv supus

supus a. 1. dispus s’asculte: copil supus; 2. respectuos; 3. care e sub dependență: supus legilor; 4. expus: supus boalelor, morții; 5. dator a suporta: supus dărilor. ║ m. 1. cel supus autorității unui Domn, rege, împărat; 2. supus străin. adjectiv supus

supús, -ă adj. Pus dedesupt: cerboaĭca sta cu picĭoarele supuse și cu urechea atentă (Sadov. VR. 1930, 9-10, 193). Fig. Ascultător, docil: copil supus. Respectuos: al măĭestățiĭ voastre supus servitor. Pus supt autoritate: supus legilor. Expus: supus boalelor, morțiĭ, greșelilor. Obligat, dator să suporte: supus biruluĭ. Subst. Care e supt autoritatea uneĭ țărĭ, adică are cetățenia aceleĭ țărĭ: un Bulgar supus românesc. V. podan, sudit, tîrtan. adjectiv supus

supún și -puĭ, -pús, a -púne v. tr. (lat. suppónere, d. sub, dedesupt, și poner, a pune. V. pun). Vechĭ. Pun dedesupt, pun un lucru supt altu: supuseră o piatră supt el (Ps. Sch.), și azĭ: a supune un petec uneĭ haĭne. Ascund: aŭ găsit un pistol în mînică supus (N. Cost.). Așez la pîndă: a supune o oaste. A supune muĭerĭ supt cineva, a face codoșlîc cu ele. Fig. (maĭ ales azĭ) Înving, subjug, fac să asculte de mine: Romaniĭ au supus maĭ toată lumea cunoscută lor. Pun la, impun: a supune biruluĭ (orĭ la bir). Pun cuĭva supt ochĭ, îl aduc la apreciere (după fr. soumettre): a supune un caz aprecieriĭ uneĭ comisiunĭ. V. refl. Vechĭ. Mă ascund: Nemțiĭ s’aŭ supus supt cetatea Beligraduluĭ de se apăraŭ de Turcĭ. (Nec.). Azĭ. Fig. Plec capu, mă predaŭ: dușmaniĭ s’aŭ supus. Ascult de: cel mic se supune celuĭ maĭ mare. verb tranzitiv supun

supúne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. supún, 2 sg. supúi, 1 pl. supúnem, perf. s. 1 sg. supuséi, 1 pl. supúserăm; conj. prez. 3 să supúnă; ger. supunấnd; part. supús verb tranzitiv supune

SUPÚNE, supún, vb. III. Tranz. 1. A lua, a aduce sub stăpânire sau în puterea sa (prin forță armată); a cuceri, a subjuga. ♦ Refl. A accepta stăpânirea cuiva; a da ascultare cuiva sau la ceva; a se închina cuiva. ♦ A aduce sub ascultarea, sub autoritatea sa, a subordona influenței sale. ♦ (Înv.) A îmblânzi animale. 2. A constrânge pe cineva să suporte un lucru, să accepte o situație. ♦ A face ca o substanță, un material etc. să fie expuse unei anumite acțiuni, unui anumit tratament (fizic, chimic etc.). ♦ Refl. A se expune de bunăvoie la ceva, a suporta de bunăvoie ceva. 3. A prezenta cuiva un lucru spre cunoștință, apreciere sau hotărâre. 4. (Înv. și reg.) A așeza, a pune dedesubt. ♦ A forța pe cineva să se aplece, să se încovoaie, să îngenuncheze. – Lat. supponere. verb tranzitiv supune

supune v. 1. a aduce la ascultare, sub puterea cuiva, a învinge: a supune pe dușmanii săi; 2. a propune la judecata cuiva: a supune o chestiune unui amic; 3. a se preda: dușmanul s’a supus; 4. a nu se împotrivi, a se conforma: mă voiu supune deciziunii. [Lat. SUPPONERE]. verb tranzitiv supune

supúne (-n, -pús), vb.1. (Înv.) A pune dedesubt, a așeza sub. – 3. (Înv.) A se prostitua. – 4. A aplana, a pacifica, a pune sub ascultare. – 5. A îngenunchia, a încovoia. – 6. A înrobi, a subjuga, a aservi. – 7. A învinge, a înfrînge, a bate. – 8. A constrînge, expune. – 9. (Refl.) A da ascultare, a se apleca, a-și pleca grumazul, a se resemna. – 10. (Banat) A alăpta un miel. Lat. sppōnĕre (Pușcariu 1697; Candrea-Dens., 1468; REW 8469), cf. it. supporre; în celelalte idiomuri romanice s-a preferat submittĕre, cf. sumete. Pentru ultimul sens, cf. apleca. Sadoveanu folosește subpus „așezat dedesubt”, invenție personală care pare inutilă, deoarece același sens există în supus. Der. supuitoriu, s. m. (înv., proxenet, codoș); supuitoare, s. f. (înv., codoașă); supus, adj. (ascultător; învins, plecat; expus; s. n., boală provenită din vrăjitorie; s. m., persoană aflată sub protecția unui stat); supușenie, s. f. (calitate de supus, cetățenie, naționalitate; supunere, ascultare); nesupus, adj. (neascultător, care nu se supune). verb tranzitiv supune

SUPÚNE, supún, vb. III. Tranz. 1. A lua, a aduce sub stăpânire sau în puterea sa (prin forță armată); a cuceri, a subjuga. ♦ Refl. A accepta stăpânirea cuiva; a da ascultare cuiva sau la ceva; a se închina cuiva. ♦ A aduce sub ascultarea, sub autoritatea sa, a subordona influenței sale. ♦ (înv.) A îmblânzi animale. 2. A constrânge pe cineva să suporte un lucru, să accepte o situație. ♦ A face ca o substanță, un material etc. să fie expuse unei anumite acțiuni, unui anumit tratament (fizic, chimic etc.). ♦ Refl. A se expune de bunăvoie la ceva, a suporta de bunăvoie ceva. 3. A prezenta cuiva un lucru spre cunoștință, apreciere sau hotărâre. 4. (înv. și reg.) A așeza, a pune dedesubt. ♦ A forța pe cineva să se aplece, să se încovoaie, să îngenuncheze. – Lat. supponere. verb tranzitiv supune

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului supus

supus   adjectiv masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular supus supusul supu supusa
plural supuși supușii supuse supusele
genitiv-dativ singular supus supusului supuse supusei
plural supuși supușilor supuse supuselor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z