SUPRAÎNĂLȚÁRE, supraînălțări, s. f. Amenajare a unei șosele sau a unei căi ferate astfel încât să se asigure în curbe stabilitatea vehiculelor prin compensarea forței centrifuge care se exercită asupra acestora. [Pr.: -pra-î-] – Supra- + înălțare. substantiv femininsupraînălțare
SUPRAÎNĂLȚÁRE s.f. 1. Acțiunea de a supraînălța și rezultatul ei. ♦ Diferență de nivel între cele două margini ale unei șosele sau căi ferate în curbă pentru diminuarea sau anularea forței centrifuge. 2. (Constr.) Mărire a săgeții unui arc de boltă prin așezarea capetelor arcului deasupra nivelului zidurilor de sprijin. [< supraînălța]. substantiv femininsupraînălțare
supraînălțáre (su-pra-) s. f., g.-d. art. supraînălțắrii; pl. supraînălțắri substantiv femininsupraînălțare
SUPRAÎNĂLȚÁRE, supraînălțări, s. f. Amenajare a unei șosele sau a unei căi ferate astfel încât să se asigure în curbe stabilitatea vehiculelor prin compensarea forței centrifuge care se exercită asupra acestora. [Pr.: -pra-î-] – Supra1- + înălțare. substantiv femininsupraînălțare
SUPRAÎNĂLȚÁ vb. I. tr. A ridica nivelul unui drum, al unei căi ferate, al apelor unui lac de acumulare etc. [< supra- + înălța, după fr. surélever]. verb tranzitivsupraînălța
supraînălțare | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | supraînălțare | supraînălțarea |
plural | supraînălțări | supraînălțările | |
genitiv-dativ | singular | supraînălțări | supraînălțării |
plural | supraînălțări | supraînălțărilor |