SUPRANUMÍ, supranumesc, vb. IV. Tranz. A da, a atribui cuiva un supranume. – Supra- + numi (după fr. surnommer). verb tranzitivsupranumi
SUPRANUMÍ vb. IV. tr. A da cuiva un supranume. [P.i. -mesc. / < supra- + numi, după fr. surnommer]. verb tranzitivsupranumi
SUPRANUMÍ vb. tr. a da cuiva un supranume. (după fr. surnommer) verb tranzitivsupranumi
supranumí (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. supranumésc, imperf. 3 sg. supranumeá; conj. prez. 3 să supranumeáscă verb tranzitivsupranumi
supranumì v. a da un supranume. verb tranzitivsupranumì
SUPRANUMÍ, supranumesc, vb. IV. Tranz. A da, a atribui cuiva un supranume. – Supra1- + numi (după fr. surnommer). verb tranzitivsupranumi
*supranumésc v. tr. (după fr. surnommer). Poreclesc (în bine saŭ în răŭ): Peneș supranumit „Curcanu”. verb tranzitivsupranumesc
supranumi verb tranzitiv | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)supranumi | supranumire | supranumit | supranumind | singular | plural | ||
supranumind | supranumiți | ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) | supranumesc | (să)supranumesc | supranumeam | supranumii | supranumisem | |
a II-a (tu) | supranumești | (să)supranumești | supranumeai | supranumiși | supranumiseși | ||
a III-a (el, ea) | supranumește | (să)supranumeai | supranumea | supranumi | supranumise | ||
plural | I (noi) | supranumim | (să)supranumim | supranumeam | supranumirăm | supranumiserăm | |
a II-a (voi) | supranumiți | (să)supranumiți | supranumeați | supranumirăți | supranumiserăți | ||
a III-a (ei, ele) | supranumesc | (să)supranumească | supranumeau | supranumiră | supranumiseră |