SUPRANUMÍ, supranumesc, vb. IV. Tranz. A da, a atribui cuiva un supranume. – Supra- + numi (după fr. surnommer). verb tranzitiv supranumi
SUPRANUMÍ vb. IV. tr. A da cuiva un supranume. [P.i. -mesc. / < supra- + numi, după fr. surnommer]. verb tranzitiv supranumi
SUPRANUMÍ vb. tr. a da cuiva un supranume. (după fr. surnommer) verb tranzitiv supranumi
supranumí (a ~) (su-pra-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. supranumésc, imperf. 3 sg. supranumeá; conj. prez. 3 să supranumeáscă verb tranzitiv supranumi
supranumì v. a da un supranume. verb tranzitiv supranumì
SUPRANUMÍ, supranumesc, vb. IV. Tranz. A da, a atribui cuiva un supranume. – Supra1- + numi (după fr. surnommer). verb tranzitiv supranumi
*supranumésc v. tr. (după fr. surnommer). Poreclesc (în bine saŭ în răŭ): Peneș supranumit „Curcanu”. verb tranzitiv supranumesc
| supranumi verb tranzitiv | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
| (a) supranumi | supranumire | supranumit | supranumind | singular | plural | ||
| supranumind | supranumiți | ||||||
| numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
| singular | I (eu) | supranumesc | (să) supranumesc | supranumeam | supranumii | supranumisem | |
| a II-a (tu) | supranumești | (să) supranumești | supranumeai | supranumiși | supranumiseși | ||
| a III-a (el, ea) | supranumește | (să) supranumeai | supranumea | supranumi | supranumise | ||
| plural | I (noi) | supranumim | (să) supranumim | supranumeam | supranumirăm | supranumiserăm | |
| a II-a (voi) | supranumiți | (să) supranumiți | supranumeați | supranumirăți | supranumiserăți | ||
| a III-a (ei, ele) | supranumesc | (să) supranumească | supranumeau | supranumiră | supranumiseră | ||