suplini definitie

SUPLINÍ, suplinesc, vb. IV. Tranz. 1. A înlocui pe cineva (temporar) în funcții sau în obligații, a ține locul. ♦ A ține loc de ceva. 2. A adăuga ceva ce lipsește; a împlini, a completa o lipsă. – Din it. supplire (după plin). verb tranzitivsuplini

SUPLINÍ vb. IV. tr. 1. A ține locul cuiva (care lipsește). 2. A împlini o lipsă, a pune la loc; a completa. [P.i. -nesc. / < it. supplire, fr. suppléer, cf. lat. supplere – a umple din nou]. verb tranzitivsuplini

SUPLINÍ vb. tr. 1. a înlocui temporar pe cineva în funcție, a ține locul. 2. a adăuga ceea ce lipsește, a împlini, a completa. (după it. supplire) verb tranzitivsuplini

supliní (-nésc, -ít), vb. – A substitui, a înlocui. It. supplire adaptat la conjug. lui a împlini. – Der. suplinitor, adj. (care suplinește). – Cf. supleant, s. m., din fr. suppléant; der. supleanță, s. f., din fr. suppléance. verb tranzitivsuplini

suplinì v. 1. a adăoga ce lipsește; 2. a înlocui pe cineva care lipsește: a suplini pe un profesor; 3. a repara lipsa: vitejia unei armate suplinește numărul. verb tranzitivsuplinì

supliní (a ~) (su-pli-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. suplinésc, imperf. 3 sg. suplineá; conj. prez. 3 să suplineáscă verb tranzitivsuplini

SUPLINÍ, suplinesc, vb. IV. Tranz. 1. A înlocui pe cineva (temporar) în funcții sau în obligații, a ține locul. ♦ A ține loc de ceva. 2. A adăuga ceva ce lipsește; a împlini, a completa o lipsă. – Din it. supplire (după plin). verb tranzitivsuplini

*suplinésc v. tr. (d. plin, după îm-plinesc, p. a traduce pe lat. supplire și fr. supplier). Țin locu: a suplini un profesor absent. Completez lipsa: a suplini lipsa de experiență pin geniŭ, vitejia uneĭ armate suplinește număru. verb tranzitivsuplinesc