supliciu definitie

SUPLÍCIU s.n. Caznă, tortură. ♦ (Fig.) Chin, suferință psihică. [Pron. -ciu. / < lat. supplicium, cf. fr. supplice, it. supplicio]. substantiv neutru supliciu

SUPLÍCIU s. n. caznă, tortură. ◊ (fig.) chin, suferință psihică. (< lat. supplicium, fr. supplice) substantiv neutru supliciu

suplíciu (livr.) [ciu pron. ciu] (su-pli-) s. n., art. suplíciul; pl. suplícii, art. suplíciile (-ci-i-) substantiv neutru supliciu

supliciu n. 1. pedeapsă corporală gravă ordonată de justiție: popoarele civilizate au suprimat supliciile; ultimul supliciu, pedeapsa cu moarte; 2. fig. ceea ce cauzează o mare durere fizică sau morală. substantiv neutru supliciu

*suplíciŭ n. (lat. supplicium). Tortură, chin, caznă: supliciile Iaduluĭ. Fig. Mare plictiseală, mare nemulțămire: așteptarea asta e un supliciŭ, societatea luĭ e un supliciŭ pentru mine. substantiv neutru supliciŭ

SUPLICÍU, suplicii, s. n. (Livr.) Tortură, caznă, chin fizic. ♦ Fig. Suferință morală, durere sufletească mare. – Din lat. supplicium, fr. supplice. substantiv neutru supliciu

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului supliciu

supliciu   substantiv neutru nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular supliciu supliciul
plural suplicii supliciile
genitiv-dativ singular supliciu supliciului
plural suplicii supliciilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z