supliciu definitie

SUPLÍCIU s.n. Caznă, tortură. ♦ (Fig.) Chin, suferință psihică. [Pron. -ciu. / < lat. supplicium, cf. fr. supplice, it. supplicio]. substantiv neutrusupliciu

SUPLÍCIU s. n. caznă, tortură. ◊ (fig.) chin, suferință psihică. (< lat. supplicium, fr. supplice) substantiv neutrusupliciu

suplíciu (livr.) [ciu pron. ciu] (su-pli-) s. n., art. suplíciul; pl. suplícii, art. suplíciile (-ci-i-) substantiv neutrusupliciu

supliciu n. 1. pedeapsă corporală gravă ordonată de justiție: popoarele civilizate au suprimat supliciile; ultimul supliciu, pedeapsa cu moarte; 2. fig. ceea ce cauzează o mare durere fizică sau morală. substantiv neutrusupliciu

*suplíciŭ n. (lat. supplicium). Tortură, chin, caznă: supliciile Iaduluĭ. Fig. Mare plictiseală, mare nemulțămire: așteptarea asta e un supliciŭ, societatea luĭ e un supliciŭ pentru mine. substantiv neutrusupliciŭ

SUPLICÍU, suplicii, s. n. (Livr.) Tortură, caznă, chin fizic. ♦ Fig. Suferință morală, durere sufletească mare. – Din lat. supplicium, fr. supplice. substantiv neutrusupliciu