supin definitie

SUPÍN, supine, s. n. Mod nepersonal al unui verb, precedat în mod obligatoriu de una dintre prepozițiile „de”, „la” etc., având aceeași formă ca participiul trecut, de care se deosebește prin aceea că nu este variabil. – Din lat. supinum, fr. supin. substantiv neutrusupin

SUPÍN s.n. (Gram.) Mod nepredicativ care denumește acțiunea verbală, având aceeași formă cu participiul, dar precedat de prepoziție. [Pl. -ne, -nuri. / cf. lat. supinum, fr. supin]. substantiv neutrusupin

SUPÍN s. n. mod verbal nepersonal precedat de prepoziția de sau la, care exprimă acțiunea într-un chip general, abstract, însă ca un deziderat. (< lat. supinum, fr. supin) substantiv neutrusupin

supín s. n., pl. supíne substantiv neutrusupin

supin n. Gram. forma verbului echivalentă cu un substantiv verbal. substantiv neutrusupin

*supín n., pl. e (lat. supinum). Gram. O formă verbală scoasa din participiu trecut și cu înț. de substantiv verbal ca și infinitivu în -re, precum: dusu și întorsu saŭ ducerea și întoarcerea. substantiv neutrusupin

SUPÍN, supine, s. n. Mod nepersonal al unui verb, precedat în mod obligatoriu de una dintre prepozițiile „de”, „la” etc., având aceeași formă ca participiul trecut, de care se deosebește prin acea că nu este variabil. – Din lat. supinum, fr. supin. substantiv neutrusupin