superlativ definitie

SUPERLATÍV, -Ă adj. Care arată, exprimă o calitate aflată în cel mai înalt grad. ♦ Grad superlativ (și s.n.) = grad de comparație al adjectivelor și al adverbelor, care arată că o însușire este în gradul cel mai înalt sau la un grad foarte înalt în comparație cu altele. [Cf. lat. superlativus, fr. superlatif]. adjectivsuperlativ

SUPERLATÍV, -Ă adj. care exprimă o calitate în cel mai înalt grad. ♦ (gram.) grad ~ (și s. n.) = grad de comparație al adjectivului și al adverbului prin care se arată că o însușire există în cea mai înaltă măsură. (< fr. superlatif, lat. superlativus) adjectivsuperlativ

superlatív¹ adj. m., pl. superlatívi; f. superlatívă, pl. superlatíve adjectivsuperlativ

superlatív² s. n., pl. superlatíve adjectivsuperlativ

superlativ a. și n. Gram. Care exprimă o calitate în gradul cel mai înalt. adjectivsuperlativ

*superlatív, -ă adj. (lat. super-lativus. V. re-lativ). Gram. Care exprimă o calitate În cel maĭ înalt grad: terminațiune superlativă. S. n., pl. e. Cel maĭ înalt grad de comparațiune: cel maĭ bun (superlativu relativ), foarte bun (superlativu absolut). La superlativ, exprimat în gradu superlativ: a pune un adjectiv la superlativ. Cuvînt pus în gradu superlativ: prim, minim îs superlative latine. Adv. Fam. Extrem, foarte. adjectivsuperlativ

SUPERLATÍV, -Ă, superlativi, -e, adj., s.n, 1. Adj. (Despre calificative) Care exprimă o calitate în gradul cel mai înalt. ◊ Gradul superlativ = grad de comparație al adjectivelor și al adverbelor, care arată că însușirea exprimată este la un grad foarte înalt sau la gradul cel mai înalt ori cel mai scăzut în comparație cu altele de aceeași natură. 2. S. n. Cuvânt, formulare scrisă sau orală care exprimă gradul cel mai înalt al unei calități. – Din fr. superlatif, lat. superlativus. adjectivsuperlativ