SUPERFLUITÁTE s. f. (Rar) Însușire a ceea ce este superfluu; (concr.) lucru superfluu. [Pr.: -flu-i-] – Din fr. superfluité. substantiv femininsuperfluitate
SUPERFLUITÁTE s.f. (Rar) Însușirea a ceea ce este superfluu; (concr.) lucru superfluu. [Pron. -flu-i-. / cf. fr. superfluité]. substantiv femininsuperfluitate
SUPERFLUITÁTE s. f. însușirea a ceea ce este superfluu; lucru superfluu. (< fr. superfluité) substantiv femininsuperfluitate
superfluitáte (rar) (-flu-i-) s. f., g.-d. art. superfluitắții; (lucruri superflue) pl. superfluitắți substantiv femininsuperfluitate
superfluitate f. ceea ce este superfluu. substantiv femininsuperfluitate
*superfluitáte f. (lat. superflúitas, -átis). Caracteru de a fi superfluŭ. Pl. Lucrurĭ superflue: cîte superfluitățĭ în cartea asta ! substantiv femininsuperfluitate
SUPERFLUITÁTE, (2) superfluități, s. f. 1. (Rar) Însușire a ceea ce este superfluu. 2. (Concr. la pl.) Lucruri superflue. [Pr.: -flu-i-] – Din fr. superfluité. substantiv femininsuperfluitate
superfluitate substantiv feminin | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | superfluitate | superfluitatea |
plural | superfluități | superfluitățile | |
genitiv-dativ | singular | superfluități | superfluității |
plural | superfluități | superfluităților |