supărat definitie

2) súpăr, a -á v. tr. (lat. súpero, -áre, întrec, covîrșesc, înving; it. soprare, pv. sp. pg. sobrar, a prisosi. – Supăr, superi, supără; să supere. V. subretă). Necăjesc, înciudez, irit: vorba asta l-a supărat, copiiĭ supăraŭ calu. Incomodez, jenez (strîng, rod): aceste ghete mă supără. Incomodez, importunez, plictisesc: o afacere care-l supără mult. V. refl. Mă înfurii: auzind asta, s’a supărat foc și a plecat. Mă supăr de ceva, mă supăr din pricina unuĭ lucru. Mă supăr pe cineva, 1) mă umplu de nemultămire din pricina luĭ, 2) rup relațiunile cu el. verb tranzitiv supăr

supărá (-r, -at), vb. 1. (Înv.) A întrece, a obosi, a învinge: pe unii i-au supărat cu pedeapsă (N. Costin); supărat de străinătate (S. Ludescu). – 2. A împovăra, a îngreuna. – 3. A stingheri. – 4. A necăji, a amărî. – 5. A plictisi, a urî. – 6. (Refl., înv.) A se plictisi, a se obosi, a nu mai putea. – 7. (Refl.) a se înfuria, a se întărîta, a se înverșuna. – Mr. șupăr(are) „a-și rîde de”. Lat. sŭpĕrāre „a depăși, a întrece” (Cipariu, Gram., 33; Cihac, I, 19; Philippide, Principii, 48; Șeineanu, Semasiol., 126; Pușcariu 1096; Pascu, I, 164; REW 8458; Bogrea, Dacor., III, 415), cf. it. soprare, prov., cat., sp., port. sobrar. Din sensul de „a întrece” s-a dezvoltat cel de „a lua prea mult în seamă” sau „a avea mai mult decît se poate suporta”; cf. pentru evoluția semantică fr. outrer „a trece mai departe” și „a insulta” (Candrea), fr. excéder „a întrece” și „a obosi”, ca și asupri. Celelalte explicații nu sînt convingătoare din sl. sąprĭ „adversar” (Miklosich, Slaw. Elem., 48; Cihac, II, 380); din rut. supra „ceartă” (Domaschke 114), de la un rut. *suprati „care din nefericire nu a putut fi întîlnit” (Byhan 341); de la asupra (Crețu 372). Der. supăr, s. n. (înv., oboseală, trudă, necaz, chin); supărăcios, adj. (care se supără; stingheritor); supărăciune, s. f. (boală la oi; cf. cotonogeală); supăralnic (var. supărelnic), adj. (iritabil, irascibil); supărare, s. f. (necaz, neplăcere, belea; amărăciune, contrarietate; tristețe; Trans., epilepsie); supărător, adj. (care supără, neplăcut, stingheritor); nesupărat, adj. (liber, nestînjenit). verb tranzitiv supăra

supărá (a ~) vb., ind. prez. 3 súpără verb tranzitiv supăra

SUPĂRÁ, súpăr, vb. I. 1. Refl. și tranz. A avea sau a provoca cuiva o neplăcere; a (se) mâhni, a (se) necăji, a (se) amărî, a (se) întrista. 2. Tranz. A stingheri, a incomoda, a deranja, a stânjeni. ♦ A chinui, a provoca o durere (fizică ușoară); a jena. 3. Refl. și tranz. A (se) întărâta, a (se) mânia, a (se) irita. – Lat. superare „a întrece”, „a învinge”. verb tranzitiv supăra

supărà v. 1. a irita cu vorba sau cu fapta; 2. a lua în nume de rău, a se mânia; 3. a importuna; 4. a bântui, a devasta: nu cumva se temeau ca Polonii să supere Ardealul BĂLC. [Lat. SUPERARE, d covârși (luat în sens peiorativ: cf. esp. sobrar, a importuna)]. verb tranzitiv supărà

SUPĂRÁ, súpăr, vb. I. 1. Refl. și tranz. A avea sau a provoca cuiva o neplăcere; a (se) mâhni, a (se) necăji, a (se) amărî, a (se) întrista. 2. Tranz. A stingheri, a incomoda, a deranja, a stânjeni. ♦ A chinui, a provoca o durere (fizică ușoară); a jena. 3. Refl. și tranz. A (se) întărâta, a (se) mânia, a (se) irita. – Lat. superare „a întrece”, „a învinge”. verb tranzitiv supăra

a se supăra ca văcarul pe sat expr. a se supăra fără motiv pe cineva. verb tranzitiv asesupăracavăcarulpesat