sultan definitie

sultán (sultani), s. m. – Monarh musulman. Tc. sültan, din arab. sultan „putere” (Șeineanu, II, 328; Lokotsch 1945), cf. ngr. σουλτάνος, bg., rus. sultan etc. – Der. sultană, s. f. (soție sau fiică de sultan); sultănea, s. f. (conduraș, Tropaeolum mauis); sultănesc, adj. (de sultan); sultănică, s. f. (dans popular din Munt. și Dobr.); sultanin, adj. (imperial), din tc. sültani. substantiv masculinsultan

sultán s. m., pl. sultáni substantiv masculinsultan

sultan m. titlul împăraților Turciei și od. al Hanilor tătărești. [Turc. SÜLTAN]. substantiv masculinsultan

sultán m. (turc. [d. ar.] sultan). Împăratu turcesc orĭ morocan. Odinioară și titlu al hanilor tătăreștĭ. Sultan-mezat, mezat domnesc care se ținea în divan (sin. cu cochiĭ-vechĭ). substantiv masculinsultan

SULTÁN, sultani, s. m. Titlu dat monarhului din Imperiul Otoman și din alte țări musulmane; persoană care poartă (sau purta) acest titlu. ♦ (înv.) Sultan-mezat = licitație specială care avea loc în divanul țării. – Din tc. sultan. substantiv masculinsultan

sultan-mezat n. mezat domnesc care se ținea în Divanul țării (numit și cochii-vechi): moșia Postelnicului pe care a cumpărăt-o dela sultan-mezat FIL. [V. mezat]. substantiv masculinsultanmezat

sultán-mezát s. n. substantiv masculinsultan-mezat