suitor definitie

SUITÓR, -OÁRE, suitori, -oare, adj., s. f., s. m. 1. Adj. Care suie, urcă, ascendent; spec. (despre plante) agățător. 2. Adj. (Despre ritmul versurilor) Cu intonație crescândă; ascendent. 3. S. f. Trecere verticală sau înclinată prin care se realizează legătura între două lucrări miniere situate la nivele diferite sau între un orizont subteran și suprafață și care nu este echipată cu mijloace de transport. 4. S. m. (Înv.) Rudă în linie ascendentă. [Pr.: su-i-] – Sui + suf. -tor. adjectivsuitor

suitór¹ (rar) (su-i-) adj. m., pl. suitóri; f. sg. și pl. suitoáre adjectivsuitor

suitór² (rudă) (înv.) (su-i-) s. m., pl. suitóri adjectivsuitor

suitór, -oáre adj. Care se suĭe (se agață): plante suitoare. S. m. și f. Ascendent (în rudenie). adjectivsuitor

SUITÓR, -OÁRE, suitori, -oare, adj., s. f., s. m. 1. Adj. (Despre ritmul versurilor) Cu intonație crescândă; ascendent. 2. S. f. Trecere verticală sau înclinată prin care se realizează legătura între două lucrări miniere situate la nivele diferite sau între un orizont subteran și suprafață și care nu este echipată cu mijloace de transport. 3. S. m. (înv.) Rudă în linie ascendentă. [Pr.: su-i-] – Sui + suf. -tor. adjectivsuitor