sugrumáre (su-gru-) s. f., g.-d. art. sugrumắrii; pl. sugrumắri substantiv femininsugrumare
SUGRUMÁRE, sugrumări, s. f. Acțiunea de a (se) sugruma și rezultatul ei. – V. sugruma. substantiv femininsugrumare
sugrúm, a -á v. tr. (d. supt, sub- și grumaz, ca și su-guș). Gîtuĭ, strîng de gît. Fig. Înăduș, reprim: a sugruma o răscoală. – Și zugrum (est). verb tranzitivsugrum
sugrumá (a ~) (su-gru-) vb., ind. prez. 3 sugrúmă verb tranzitivsugruma
sugrumà v. 1. a strânge de gât; 2. fig. a năbuși: a sugruma o răscoală. verb tranzitivsugrumà
SUGRUMÁ, sugrúm, vb. I. 1. Tranz. A strânge pe cineva de gât (pentru a-l omorî prin sufocare); a gâtui, a strangula. ♦ Fig. (Despre haine) A strânge prea tare corpul, împiedicând mișcările, respirația. 2. Tranz. Fig. A înăbuși, a sufoca. 3. Tranz. Fig. A înăbuși cu violență o acțiune, o manifestare; a reprima, a lichida. 4. Refl. (Despre ape, drumuri etc.) A se îngusta (brusc), a se gâtui. – Su(b) + gruma(z). Cf. sugușa. verb tranzitivsugruma
sugrumare substantiv feminin | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | sugrumare | sugrumarea |
plural | sugrumări | sugrumările | |
genitiv-dativ | singular | sugrumări | sugrumării |
plural | sugrumări | sugrumărilor |