SUFLEȚÉL, suflețele, s. n. Diminutiv al lui suflet. – Suflet + suf. -el. substantiv neutrusuflețel
SUFLEȚÉL, suflețele, s. n. Diminutiv al lui suflet. – Suflet + suf. -el. substantiv neutrusuflețel
suflețèle n. pl. Bot. 1. Tr. mărgăritărele; 2. (Banat) dedeței. substantiv neutrusuflețèle
suflețéle f. saŭ n. pl. (d. suflet cu sufixu diminutiv ca și în mărunțele, d. mărunțel saŭ în rocoțele). Trans. Lăcrămĭoare (florĭ). Ban. Dedițeĭ. substantiv neutrusuflețele
suflețel | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | suflețel | suflețelul |
plural | suflețele | suflețelele | |
genitiv-dativ | singular | suflețel | suflețelului |
plural | suflețele | suflețelelor |