súcă f., pl. inuzitat ĭ (cp. cu bg. sukam, sug). Nord. Poftă, toană: cînd o pălea suca de băut (Șez. 30, 197). substantiv femininsucă
súcă (-ci), s. f. – 1. Obicei rău, viciu. – 2. Supărare. Mag. szokás „obicei” (Cihac, II, 527; Gáldi, Dict., 160). În Trans. – Der. sucaș, adj. (vicios, nărăvaș); sucui, vb. (Trans., rar, a se vicia). substantiv femininsucă
súci (-i), s. m. – (Trans.) Blănar. Mag. szücs (Tiktin). substantiv masculinsuci
SUCI2, suci, s. m. (Reg.) Cojocar. – Magh. szücs. substantiv masculinsuci
sucĭ m., pl. tot așa (ung. szücs). Trans. Blănar, cojocar. substantiv masculinsucĭ
sucí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sucésc, imperf. 3 sg. suceá; conj. prez. 3 să suceáscă substantiv masculinsuci
2) suc, a sucí, V. sucesc. verb tranzitivsuc
sucì v. 1. a învârti de mai multe ori: a suci un fir; 2. a învârti cu violență: i-a sucit piciorul; 3. fig. a șicana: mă sucește cum vrea; 4. a denatura sensul: nu-mi suci vorba; 5. a se întortochia. [Slav. SUKATl]. verb tranzitivsucì
SUCÍ, sucesc, vb. IV. 1. Tranz. A răsuci un fir, o fibră textilă etc., pentru a-i da o rezistență mai mare sau pentru a confecționa anumite obiecte. ♦ Tranz. și refl. A (se) înfășură, a (se) încolăci. 2. Tranz. A da unui obiect o mișcare de rotație; a întoarce, a învârti. Sucește butonul aparatului. ♦ A întoarce pe o parte și pe alta, pe toate părțile. ♦ Fig. A hărțui pe cineva cu întrebările, cu insistențele. ♦ Refl. Fig. A se agita, a se zbuciuma, a-și frământa mintea pentru a ieși dintr-o încurcă¬tură, pentru a găsi o soluție. 3. Tranz. și refl. A face să-și schimbe sau a-și schimba (brusc) poziția corpului sau a unei părți a corpului; a (se) întoarce în altă direcție. ♦ Tranz. A-și scrânti, a-și luxa o parte a corpului. ♦ Tranz. A răsuci cu o mișcare violentă gâtul unei ființe, pentru a o ucide. 4. Refl. și tranz. A lua sau a da o poziție nefirească; a (se) strâmba. ◊ Expr. (Tranz.) A suci vorba sau a o suci = a da alt curs sau alt înțeles convorbirii, pentru a-și ascunde gândurile, a ocoli adevărul. – Din sl. sucon, sukati. verb tranzitivsuci
sucí (-césc, -ít), vb. – 1. A învîrti, a roti. – 2. A înșuruba. – 3. A întoarce, a face să se întoarcă. – 4. A scrînti, a luxa o articulație. – 5. A face sul, a bobina. – 6. A schimba direcția, poziția. – 7. (Cu pron. o) A tergiversa. – 8. (Refl.) A se grăbi, a se agita. – Mr. șuțăscu, șușire, megl. suciǫs. Sl. sukati, sučą (Miklosich, Slaw. Elem., 47; Cihac, II, 378), cf. bg. sučă, sb., slov. sukati, rus. sučitĭ. – Der. suceală, s. f. (întorsătură); sucit, adj. (întors; capricios, nemulțumit; ciudat, bizar); sucitor (var. ciucitor), s. n. (vergea, sul de lemn pentru întins aluatul; rulou); sucitoare, s. f. (sucitor, capîntortură, Junx torquilla); sucitură, s. f. (faptul de a suci; întorsătură; cotitură; cablu, funie; entorsă; capriciu), din sl. rasukati, sau din suci, cu pref. răs-; răsucea (var. Trans. răsucă, răsucătoare), s. f. (un fel de fus); răsuceală, s. f. (sucire); răsucitor, adj. (care răsucește); răsucitoare, s. f. (opritoare la ferăstrăul de mînă); presuceală, s. f. (bucată de lemn cu cîrlig metalic care ajută la împletirea nojițelor). – Din rom. provine bg. rasučală „batic” (Capidan, Raporturile, 224). verb tranzitivsuci
a o suci expr. a da alt curs sau înțeles convorbirii pentru a-și ascunde gândurile; a ocoli adevărul. verb tranzitivaosuci
sucésc și (Trans. Ban.) suc, a sucí v. tr. (vsl. sukati-sučon, id.; sîrb. sukati, bg. sučĭ, rus. sučitĭ. V. sucală). Răsucesc, învîrtesc: doĭ suc de roată să strîngă teascu. (GrS. 1937, 178). Scrîntesc: mĭ-am sucit picioru. Apuc cu violență, zmuncesc, scutur, bat: ĭa sucește-l pe acest copil obraznic!. Fig. Șicanez, chinuĭesc; m’a sucit cum suci un puĭ. (Agr. Înt. 149). Denaturez, falsific: a suci vorbele cuĭva. – Vechĭ a suca, rămas în loc, sucă-mi-te (sucește-mi-te), suveĭcuță (Rom. Pit. 111, Olt). Și cĭucesc (nord). V. și cĭucesc 1. verb tranzitivsucesc
a suci vorba expr. v. a o suci. verb tranzitivasucivorba
a suci babaroasele expr. a juca barbut. verb tranzitivasucibabaroasele
suci substantiv masculin | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)suci | sucire | sucit | sucind | singular | plural | ||
sucind | suciți | ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) | sucesc | (să)sucesc | suceam | sucii | sucisem | |
a II-a (tu) | sucești | (să)sucești | suceai | suciși | suciseși | ||
a III-a (el, ea) | sucește | (să)suceai | sucea | suci | sucise | ||
plural | I (noi) | sucim | (să)sucim | suceam | sucirăm | suciserăm | |
a II-a (voi) | suciți | (să)suciți | suceați | sucirăți | suciserăți | ||
a III-a (ei, ele) | sucesc | (să)sucească | suceau | suciră | suciseră |
suci substantiv masculin | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | suci | sucind |
plural | sucește | sucești | |
genitiv-dativ | singular | sucire | sucesc |
plural | sucit | sucește |