suc definitie

SUC s.n. 1. Lichid care se găsește în țesuturile plantelor, mai ales în fructe. 2. Orice lichid, în afară de sânge, care se află în corpul animalelor. 3. Unele secreții digestive la om și la animale. [< fr. suc, it. succo, cf. lat. succus]. substantiv neutru suc

SUC s. n. 1. lichid care se găsește în țesuturile plantelor, în fructe. 2. orice lichid, în afară de sânge, care se află în corpurile animalelor. 3. unele secreții digestive la om și la animale. (< fr. suc, lat. succus) substantiv neutru suc

suc (-curi), s. n. – Must, sevă. Fr. suc. Apare greșit ca element lat. la Pușcariu 1671. Ngr. σοῦϰϰος, pe care Murnu, Lehnw., 43, îl consideră der. din rom., trebuie să provină din it. succo. substantiv neutru suc

suc s. n., pl. súcuri substantiv neutru suc

suc n. 1. zeamă în carne, plante; 2. fig. cee ace e mai bun intr’un lucru. substantiv neutru suc

șuc, V. șuh. substantiv neutru șuc

șuh, șuf și șuc m. (germ. dial. schuch = schuh, gheată). Trans. Ban. Picĭor (ca măsură de lungime). substantiv neutru șuh

șuc (reg.) s. n., pl. șúcuri substantiv neutru șuc

SUC, sucuri, s. n. 1. Lichid conținut în substanțele vegetale, în special în fructe, de unde poate fi extras prin presare sau stoarcere; zeamă. ♦ Lichid care circulă prin tuburile capilare ale plantelor. ♦ Băutură răcoritoare special preparată din sucul (1) unor fructe sau din substanțe sintetice. 2. Lichid secretat sau conținut în corpurile animalelor și îndeplinind diverse funcții. ♦ Sucuri digestive = lichide de compoziție chimică diferită, secretate de tubul digestiv și anexele sale, sub influența cărora se face digestia alimentelor. 3. (Reg.) Usuc. – Din fr. suc, lat. sucus. substantiv neutru suc

1)* suc n., pl. urĭ (lat. sucus. V. usuc). Zeamă din plante saŭ din carne: cînd storcĭ lămîĭa, ĭese sucu. Lichid al unor organe ale corpuluĭ: suc gastric, pancreatic. Fig. Esență, substanță, partea cea maĭ importantă: sucu științeĭ. substantiv neutru suc

șuc (-ci), s. m. – (Trans.) Măsură de lungime, echivalînd cam 33 cm. – Var. Banat șuh, șuf. Germ. Schuh (Tiktin; Candrea). substantiv neutru șuc

șuc, -uri, s.n. – 1. Bucată de brânză și mămăligă rotunjită în mână. 2. Nod mai mare făcut la un capăt al ștergarului (Memoria 2001). – Cf. șucată „bucată mare (de carne, de pâine)„. substantiv neutru șuc

ȘUC, șucuri, s. n. (Reg.) Unitate de măsură a lungimii egală cu a șasea parte dintr-un stânjen. – Din germ. Schuh. substantiv neutru șuc

a fierbe în suc propriu expr. a fi măcinat de griji și incertitudini. substantiv neutru afierbeînsucpropriu