substanță definitie

SUBSTÁNȚĂ s.f. 1. Denumire generică dată corpurilor cu compoziție și structură chimică omogenă. ♦ Materie. 2. Categorie filozofică care desemnează esența comună și stabilă a tuturor lucrurilor, precum și ceea ce există de sine stătător. ♦ Substratul permanent al tuturor transformărilor. 3. (Fig.) Partea fundamentală, constitutivă a unui lucru: esență, esențial. [< fr. substance, cf. lat. substantia]. substantiv feminin substanță

SUBSTÁNȚĂ s. f. 1. corp cu compoziție și structură chimică omogenă. ◊ materie. 2. categorie filozofică desemnând esența comună și stabilă a tuturor lucrurilor, precum și ceea ce există de sine stătător. ◊ substratul permanent al tuturor transformărilor. 3. (fig.) partea fundamentală, constitutivă a unui lucru; esență, esențial. (< fr. substance, lat. substantia) substantiv feminin substanță

substánță s. f., g.-d. art. substánței; pl. substánțe substantiv feminin substanță

SUBSTÁNȚĂ, substanțe, s. f. 1. Corp (solid, lichid, gazos) omogen alcătuit din atomi și din molecule (formate din aceleași elemente) și care posedă o anumită formă, culoare, miros, gust etc.; materie. ◊ Substanță de contrast = substanță chimică utilizată în examenele radiologice, opacă la razele Roentgen. 2. (Anat.; în sintagmele) Substanță albă = parte a sistemului nervos central formată din fibrele celulelor nervoase. Substanță cenușie = parte a sistemului nervos central formată din corpurile celulelor nervoase. 3. (Fil.) Baza existenței, substratul care persistă de-a lungul tuturor transformărilor; existență sau realitate de sine stătătoare, care este suportul atributelor, al însușirilor. 4. Parte esențială, principală, constitutivă a unui lucru. ♦ Fig. Conținutul, miezul unui discurs, al unei scrieri etc. ♦ Loc. adv. (Rar) În substanță = pe scurt, în rezumat; în fond. – Din fr. substance. substantiv feminin substanță

substanță f. 1. ceea ce există prin sine insuș: substanță spirituală; 2. materie oarecare: substanță medicală; 3. partea cea mai bună, mai nutritivă: substanța pământului trece în vegetale; 4. fig. ceea ce e mai esențial: substanța unui discurs; în substanță, în rezumat, pe scurt. substantiv feminin substanță

substánță f., pl. e (lat. sub-stantia. V. stanță). Ceĭa ce există pin sine, independent de orĭ-ce: substanță spirituală. Materie: substanță moale, solidă, farmaceutică, organică. Partea cea maĭ bună, esență, principalu: substanța pămîntuluĭ trece în vegetale. Fig. Substanța unuĭ discurs. În substanță, în rezumat, pe scurt. substantiv feminin substanță