SUBSTÁNȚĂ s.f. 1. Denumire generică dată corpurilor cu compoziție și structură chimică omogenă. ♦ Materie. 2. Categorie filozofică care desemnează esența comună și stabilă a tuturor lucrurilor, precum și ceea ce există de sine stătător. ♦ Substratul permanent al tuturor transformărilor. 3. (Fig.) Partea fundamentală, constitutivă a unui lucru: esență, esențial. [< fr. substance, cf. lat. substantia]. substantiv feminin substanță
SUBSTÁNȚĂ s. f. 1. corp cu compoziție și structură chimică omogenă. ◊ materie. 2. categorie filozofică desemnând esența comună și stabilă a tuturor lucrurilor, precum și ceea ce există de sine stătător. ◊ substratul permanent al tuturor transformărilor. 3. (fig.) partea fundamentală, constitutivă a unui lucru; esență, esențial. (< fr. substance, lat. substantia) substantiv feminin substanță
substánță s. f., g.-d. art. substánței; pl. substánțe substantiv feminin substanță
substanță f. 1. ceea ce există prin sine insuș: substanță spirituală; 2. materie oarecare: substanță medicală; 3. partea cea mai bună, mai nutritivă: substanța pământului trece în vegetale; 4. fig. ceea ce e mai esențial: substanța unui discurs; în substanță, în rezumat, pe scurt. substantiv feminin substanță
substánță f., pl. e (lat. sub-stantia. V. stanță). Ceĭa ce există pin sine, independent de orĭ-ce: substanță spirituală. Materie: substanță moale, solidă, farmaceutică, organică. Partea cea maĭ bună, esență, principalu: substanța pămîntuluĭ trece în vegetale. Fig. Substanța unuĭ discurs. În substanță, în rezumat, pe scurt. substantiv feminin substanță
SUBSTÁNȚĂ, substanțe, s. f. 1. Corp (solid, lichid, gazos) omogen alcătuit din atomi și din molecule (formate din aceleași elemente) și care posedă o anumită formă, culoare, miros, gust etc.; materie. ◊ Substanță de contrast = substanță chimică utilizată în examenele radiologice, opacă la razele Roentgen. 2. (Anat.; în sintagmele) Substanță albă = parte a sistemului nervos central formată din fibrele celulelor nervoase. Substanță cenușie = parte a sistemului nervos central formată din corpurile celulelor nervoase. 3. (Fil.) Baza existenței, substratul care persistă de-a lungul tuturor transformărilor; existență sau realitate de sine stătătoare, care este suportul atributelor, al însușirilor. 4. Parte esențială, principală, constitutivă a unui lucru. ♦ Fig. Conținutul, miezul unui discurs, al unei scrieri etc. ♦ Loc. adv. (Rar) În substanță = pe scurt, în rezumat; în fond. – Din fr. substance. substantiv feminin substanță
substanță | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | substanță | substanța |
plural | substanțe | substanțele | |
genitiv-dativ | singular | substanțe | substanței |
plural | substanțe | substanțelor |