SUBÓRDIN, subordine, s. n. 1. Subdiviziune a unui ordin în sistematica științelor naturii. 2. (În loc. adj. și adv.) în subordine sau în subordinele cuiva = (aflat) într-un raport de subordonare față de cineva sau de ceva. – Sub1- + ordin (după fr. sous-ordre). substantiv neutrusubordin
SUBÓRDIN s.n. (Biol.) Subdiviziune a unui ordin. [< sub- + ordin, după fr. sous-ordre]. substantiv neutrusubordin
SUBÓRDIN s. n. (biol.) categorie sistematică inferioară ordinului. (după fr. sous-ordre) substantiv neutrusubordin
!subórdin (subdiviziune a unui ordin) (su-bor-/sub-or-) s. n., pl. subórdine substantiv neutrusubordin
*subórdin n., pl. e (sub- și ordin, după fr. sous-ordre). Subdiviziune (familie) a unuĭ ordin: rumegătoarele-s un subordin al mamiferelor. în subordin (greșit în subordine), în al doilea ordin (rînd), supus altuĭa: comandant în subordin, creditor în subordin (creditor al altuĭ creditor). substantiv neutrusubordin
SUBÓRDIN, subordine, s. n. 1. Subdiviziune a unui ordin în sistematica științelor naturii. 2. (în loc. adj. și adv.) În subordine sau în subordinele cuiva = (aflat) într-un raport de subordonare față de cineva sau de ceva. – Sub1- + ordin (după fr. sous-ordre). substantiv neutrusubordin
subordin substantiv neutru | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | subordin | subordinul |
plural | subordine | subordinele | |
genitiv-dativ | singular | subordin | subordinului |
plural | subordine | subordinelor |