subjugare definitie

*subjúg, a -á v. tr. (lat súb-jugo, -jugáre, d. sub, supt, și jugum, jug. V. în-jug). Supun pin războĭ: Traĭan subjugă Dacia. Fig. Cuceresc (seduc) pin frumuseță, farmec, bunătate, știință: a subjuga spiritele. verb tranzitivsubjug

SUBJUGÁ, subjug, vb. I. Tranz. 1. A supune o țară, un popor (prin forța armelor); a robi, a cuceri. 2. A pune în dependență (economică, politică etc.) față de cineva, a răpi libertatea și independența cuiva; a domina, a înrobi, a exploata. 3. Fig. A exercita asupra cuiva o influență, o atracție covârșitoare; p. ext. a fermeca, a cuceri. – Din fr. subjuguer. verb tranzitivsubjuga

subjugá (a ~) vb., ind. prez. 3 subjúgă verb tranzitivsubjuga

SUBJUGÁ vb. I. tr. 1. A supune cu forța (o țară, un popor); a robi. 2. A răpi libertatea și independența cuiva. ♦ (Fig.) A domina, a supune (din punct de vedere moral). [P.i. subjúg. / după fr. subjuguer]. verb tranzitivsubjuga

SUBJUGÁ vb. tr. 1. a supune cu forța (o țară, un popor); a robi. 2. a răpi libertatea și independența cuiva. ◊ (fig.) a domina, a supune. (< fr. subjuguer) verb tranzitivsubjuga

subjugà v. 1. a pune sub jug, a aduce la supunere prin puterea armelor; 2. fig. a domina prin forța morală: elocvența subjugă spiritul. verb tranzitivsubjugà

SUBJUGÁ, subjug, vb. I. Tranz. 1. A supune o țară, un popor (prin forța armelor); a robi, a cuceri. 2. A pune în dependență (economică, politică etc.) față de cineva; a domina, a înrobi, a exploata. 3. Fig. A exercita asupra cuiva o influență, o atracție covârșitoare; p. ext. a fermeca, a cuceri. – Din fr. subjuguer. verb tranzitivsubjuga