STĂRFOCÍ, stărfocesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A strivi. verb tranzitivstărfoci
stărfoci | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)stărfoci | stărfocire | stărfocit | stărfocind | singular | plural | ||
stărfocind | stărfociți | ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) | stărfocesc | (să)stărfocesc | stărfoceam | stărfocii | stărfocisem | |
a II-a (tu) | stărfocești | (să)stărfocești | stărfoceai | stărfociși | stărfociseși | ||
a III-a (el, ea) | stărfocește | (să)stărfoceai | stărfocea | stărfoci | stărfocise | ||
plural | I (noi) | stărfocim | (să)stărfocim | stărfoceam | stărfocirăm | stărfociserăm | |
a II-a (voi) | stărfociți | (să)stărfociți | stărfoceați | stărfocirăți | stărfociserăți | ||
a III-a (ei, ele) | stărfocesc | (să)stărfocească | stărfoceau | stărfociră | stărfociseră |