stuf definitie

STUF, stufuri, s. n. Plantă erbacee perenă din familia gramineelor, cu tulpina înaltă și dreaptă, cu frunzele lanceolate și cu florile violete sau gălbui, dispuse în panicule terminale, folosită la acoperitul caselor, ca materie primă pentru obținerea celulozei, a hârtiei etc.; trestie (Phragmites communis). ♦ (Rar) Desiș; tufiș, boschet. [Var.: (reg.) stuh s. n.] – Lat. *styphus (= stypa + typhe). substantiv neutrustuf

stuf s. n., pl. stúfuri substantiv neutrustuf

stuf (stuh) m. 1. plantă întrebuințată spre a face mături și pentru acoperitul caselor (Arundo phragmites): stuful crește din adânc EM.; 2. stufiș: se ascunse copilul într’un stuf de flori ISP. [Cf. tufă]. substantiv neutrustuf

stuf m. ca plantă (vgr. lat. týphe, stuf, infl. poate și de lat. stipa, stypa, colilie. V. tufă). Trestie, o plantă graminee (de aspectu unuĭ popușoĭ maĭ înalt și maĭ suptire și c’un mot în vîrf) care crește (pin bălțĭ și ape liniștite) înalt de cîți-va metrĭ (phragmites communis saŭ arundo phragmites saŭ arundo donax). S. n., uri. Stufărie, desiș de trestiĭ: foșnetu luntriĭ pin stuf, tîlharu se ascundea pin stufurile Dobrogiĭ. Cantitate de stuf: o casă acoperită cu stuf. Stufiș (vest): un stuf de florĭ. – În nord stuh. V. hălăcĭugă, foltan. – Țăraniĭ taĭe stufu cînd îs apele înghetate și-l întrebuințează la acoperit casele, la făcut haragĭ de vie (punînd maĭ multe cotoare la un loc) ș. a. Băiețiĭ fac din el șindile de zmeĭe micĭ. Clnd e tînăr, stufu e bun și ca nutreț. substantiv neutrustuf

STUF, stufuri, s. n. Plantă erbacee perenă din familia gramineelor, cu tulpina înaltă și dreaptă, cu frunzele lanceolate și cu florile violete sau gălbui, dispuse în panicule terminale, folosită la acoperitul caselor, ca materie primă pentru obținerea celulozei, a hârtiei etc.; trestie (Phragmites communis). ♦ (Rar) Desiș; tufiș, boschet. [Var.: (reg.) stuh s. n.] – Lat *styphus (= stypa + typyhe). substantiv neutrustuf