străstuĭésc v. tr. (vsl. strastovati). V. straste. Ps. S. Chinuĭesc. verb tranzitivstrăstuĭesc
străstui | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)străstui | străstuire | străstuit | străstuind | singular | plural | ||
străstuind | străstuiți | ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) | străstuiesc | (să)străstuiesc | străstuiam | străstuii | străstuisem | |
a II-a (tu) | străstuiești | (să)străstuiești | străstuiai | străstuiși | străstuiseși | ||
a III-a (el, ea) | străstuiește | (să)străstuiai | străstuia | străstui | străstuise | ||
plural | I (noi) | străstuim | (să)străstuim | străstuiam | străstuirăm | străstuiserăm | |
a II-a (voi) | străstuiți | (să)străstuiți | străstuiați | străstuirăți | străstuiserăți | ||
a III-a (ei, ele) | străstuiesc | (să)străstuiască | străstuiau | străstuiră | străstuiseră |