strung definitie

2) strug n., pl. urĭ (vsl. strugŭ, răzuitoare; bg. rus. strug, strug. V. strujesc). Est. Mașină de strujit, de rătunzit și ornat lemnu (picĭoarele de mese, de scaune) saŭ metalu (sfeșnicele de biserică). Piesa se fixează pe strug, se învîrtește și se lucrează cu diferite instrumente. – În vest strung. V. răzuș. substantiv neutrustrug

STRUNG, strunguri, s. n. Mașină-unealtă cu ajutorul căreia se execută operația de rotunjire, de filetare, de găurire, de zimțuire etc. prin așchiere a unei piese. – Din sl. strungŭ. substantiv neutrustrung

strung (-guri), s. n. – Mașină-unealtă care îndeplinește diferite operații de așchiere. – Var. Mold., Trans., strug, și der. Mr. strug. Sl. strugŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 46; Tiktin; Conev 66), de la strugati „a răzui”, var. a lui stružiti, cf. struji, și bg., cr., slov., rus. strug. Nazala nu a fost explicată; ar putea fi o influență din gr., cf. ngr. στρουγγύλος „rotund”, cu atît mai mult cu cît γγ sau γϰ în loc de γ, ϰ este destul de frecventă în ngr. – Der. strungar, s. m. (strujitor), cf. bg. strugarĭ, sb. strugar; strungări, vb. (a strunji); strungărie, s. f. (strung, atelierul strungarului). substantiv neutrustrung

strung s. n., pl. strúnguri substantiv neutrustrung

strung V. strug. substantiv neutrustrung

strung n. 1. mașină de fasonat și rotunjit lemnele și metalele; 2. unealtă cu care rotarul strujește căpâțânile roții; 3. scaunul strungarului. [Și strug = slav. STRUGŬ, răzuitoare]. substantiv neutrustrung

STRUNG, strunguri, s. n. Mașină-unealtă cu ajutorul căreia se execută operația de rotunjire, de filetare, de găurire, de zimțuire etc. prin așchiere a unei piese. – Din sl. strungŭ. substantiv neutrustrung