struji definitie

STRUJÍ, strujesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A curăța pene, ramuri, știuleți de porumb etc. de părțile nefolositoare, smulgându-le și îndepărtând aceste părți; a smulge anumite părți folositoare pentru a le utiliza. 2. A ciopli un material cu cuțitul, cu dalta, cu rindeaua; p. ext. a prelucra la strung, a strunji. – Din sl. stružiti. verb tranzitivstruji

strují (-jésc, -ít), vb. – 1. (Înv.) A rade, a răzui. – 2. A ciopli, a tăia, a dăltui. – 3. A strunji. – 4. A dezghioca. – Megl. strujǫs, strujiri. Sl. stružiti „a răzui” (Tiktin; Conev 76), cf. bg. stražă, rus. stružitĭ. – Der. struj, s. n. (Mold., rosătură la copitele cailor); strujan, s. m. (cocean de porumb), pe care Conev 51 îl derivă din sl. struženŭ; strujea, s. f. (așchie); strujitură, s. f. (obiect răzuit sau dezghiocat, talaș, șpan); strujac s. n. (Trans. de N, saltea); strujniță, s. f. (rindea, cuțitoi; strungul rotarului), din sb. stružnica; nestrunjit, adj. (brut). – Din rom. provine mag. sztruzsál (Edelspacher 22). Cf. strung. verb tranzitivstruji

strují (a ~) (a curăța) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strujésc, imperf. 3 sg. strujeá; conj. prez. 3 să strujeáscă verb tranzitivstruji

strujì v. Mold. 1. a da la strug; 2. a curăța bobitele de pe struguri: când te-i sătura de strujit poame CR.; 3. a răzui. [Slav. STRUJĬTI, a rade, a da la strung]. verb tranzitivstrujì

STRUJÍ, strujesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A curăța pene, ramuri, știuleți de porumb etc. de părțile nefolositoare, smulgându-le și îndepărtându-le; a smulge anumite părți folositoare pentru a le utiliza. 2. A ciopli un material cu cuțitul, cu dalta, cu rindeaua; p. ext. a prelucra la strung, a strunji. – Din sl. stružiti. verb tranzitivstruji

strujésc v. tr. (vsl. stružiti, strugati, rad, răzuĭ, cĭoplesc, rînduĭesc. V. strug). Est. Cĭoplesc la strung, cu rindeaŭa, cu securea orĭ cu altceva. V. torn. verb tranzitivstrujesc